Trei persoane, aflate pe un trotuar, spulberate de o mașină. Șoferița de 60 de ani a încurcat pedalele

Nicoleta Baciu / 2 mai 2021, 21:32 Salveaza PDF Comentarii
Trei persoane, aflate pe un trotuar, spulberate de o mașină
Trei persoane, aflate pe un trotuar, spulberate de o mașină

Un grav accident rutier, în urma căruia trei persoane au fost rănite, s-a petrecut sâmbătă, 1 mai, în jurul orei 10.45, pe strada Dobrogeanu Gherea din Roman.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman, o femeie  de 60 de ani din Roman, în timp ce efectua manevra de ieșire dintr-o parcare, fără a se asigura, a surprins și accidentat trei persoane și a avariat alte trei autoturisme. Martorii accidentului spun că femeia de la volan ar fi încurcat pedalele la ieșirea din parcare, scrie ziarulderoman.ro.

„În urma impactului a rezultat rănirea celor trei pietoni, cu vârste cuprinse între 42 și 53 de ani, care au fost preluați de echipaje de ambulanță și transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătoarea auto a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat subinspector de poliție Ramona Ciofu, ofițer de presă în cadrul Compartimentului Relații Publice al IPJ Neamț.

Conform reprezentanților Spitalului Municipal de Urgență (SMU) Roman, doi dintre pietonii accidentați au suferit răni grave. O femeie de 41 de ani a suferit o contuzie la genunchi, fiind externată, iar un bărbat de 52 de ani a suferit o fractură de gleznă, fiind internat în Secția Ortopedie a SMU Roman. Cele mai grave răni le-a suferit o femeie de 51 de ani, diagnosticată de cadrele medicale cu hemoragie subarahnoidiană și fractură bază de craniu, pacienta fiind transferată cu elicopterul la Clinica de Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” din Iași, a precizat Andreea Laura Trifan, purtătorul de cuvânt al SMU Roman.

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy