Transportul aerian de pasageri s-a diminuat anul trecut în toate statele membre UE. România a avut cele mai mici scăderi

Alexandru Ichim |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

România este printre statele UE cu cea mai mică scădere a transportului aerian de pasageri în 2020.

Transportul aerian de pasageri s-a diminuat anul trecut în toate statele membre UE, ca urmare a măsurilor restrictive adoptate de ţările din întreaga lume pentru a preveni răspândirea COVID-19, însă Luxemburg, Bulgaria, Grecia şi România au avut cele mai mici scăderi procentuale din rândul celor 27 de state membre, arată datele publicate luni de Eurostat.

Conform acestor date, 277 de milioane de pasageri au călătorit anul trecut cu avionul în UE, în scădere cu 73% comparativ cu 2019, scrie Agerpres. 

Toate statele membre au înregistrat o scădere cu peste 50% a transportului aerian de pasageri în 2020 comparativ cu 2019. Însă, cele mai ample contracţii au fost înregistrate în Slovenia (minus 83%), urmată de Slovacia şi Croaţia (ambele cu o contracţie de 82%). În aceeaşi perioadă, alte 20 de state membre au înregistrat o scădere de peste 70% a transportului aerian de pasageri.

Scăderi cuprinse între 65% şi 70%



Celelalte patru state membre au înregistrat scăderi cuprinse între 65% şi 70%, pe primul loc fiind Luxemburg (minus 67%), urmată de Bulgaria (minus 68%), Grecia (minus 69%) şi România (minus 69,2%).

Transportul aerian de pasageri în afara UE a reprezentat 45% din transportul total aerian de pasageri în 2020, în timp ce transportul intra-UE a reprezentat 33%, iar transportul naţional 22%. Comparativ cu 2019, ponderea transportului extra-EU şi intra-EU a scăzut cu 6, respectiv 1 punct procentual, în beneficiul transportul naţional. 

Piaţa auto din Germania se îndreaptă spre un an 2021 mai slab decât cel din 2020

 

Piaţa auto din Germania a înregistrat o scădere de 31,7% în noiembrie, cea de a cincea lună de scădere consecutivă, afectată de penuria internaţională de componente electronice care face din 2021 un an mai slab decât 2020, afectat de pandemia de Covid, informează AFP, mai scrie Agerpres.

În total, 198.258 de autoturisme noi au fost înmatriculate luna trecută în cea mai importantă economie europeană, potrivit cifrelor publicate vineri de Autoritatea Germană pentru Transport Rutier (KBA). Pe ansamblul primelor 11 luni, în Germania au fost înmatriculate 2,4 milioane autoturisme, în scădere cu 8% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel