Târguri și expoziții de 1 Martie

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Ziua de 1 Martie este una plină de evenimente. În mai multe dintre muzeele din Capitală, bucureştenii fiind aşteptaţi să aleagă cele mai frumoase cadouri pentru doamne şi domnişoare, la târgurile organizate cu această ocazie.

La Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" este organizat târgul "De Mărţişor, Târg... cu tâlc", deschis până pe 8 martie, de marţi până duminică, între orele 9,00 - 17,00.

"Ca în fiecare an, meşteri populari şi artişti plastici vor expune cele mai frumoase mărţişoare, pe care vizitatorii le pot cumpăra spre a le oferi drept cadou celor dragi", precizează organizatorii într-un comunicat transmis AGERPRES.

Vizitatorii Muzeului Satului vor avea posibilitatea să participe, pe 2 şi 3 martie, între orele 11,00 - 12,30 şi 12,30 - 13,30, la un atelier de confecţionat mărţişoare susţinut de Magdalena Udrea.

Meşteri populari şi artişti plastici expun mărţişoare, până pe 3 martie, şi la Târgul Mărţişorului de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.


Devenită accesoriu tradiţional al Târgului Mărţişorului, oferta gastronomică vine cu produse ce sunt mai aproape de conceptul de bucătărie naturală, chiar dacă zona reprezentată este rurală sau urbană: turtă dulce, prăjiturele de casă, cozonaci şi alte produse de patiserie - Bucovina, Alexandria, Baia Mare şi Buzău, miere, dulceţuri - Ilfov, miere, ceaiuri şi plante de leac din Dâmboviţa, precizează organizatorii.

Târgul se desfăşoară în curtea interioară a MNTR, sala Acvariu, holul de intrare - Studioul Horia Bernea, Sala Foaier. Intrarea se va face prin Str. Monetăriei. Bilet de intrare: 4 lei preţ întreg, 2 lei preţ redus (elevi, studenţi, pensionari).

La Muzeul Naţional de Geologie este deschis, până pe 3 martie, Târgul de Mărţişor, o expoziţie cu vânzare de bijuterii, cristale, pietre preţioase şi semipreţioase.

Muzeul Municipiului Bucureşti a pregătit pentru ziua de 1 Martie trei evenimente.

Potrivit organizatorilor, spectacolul "Uimitoarele aventuri ale unor pârliţi" cu actriţa Irina Movilă şi Marius Drăguţ - Magitot poate fi oferit pe post de mărţişor magic şi aventuros, dinamic şi hazliu, viu. Evenimentul este organizat la Casa Filipescu-Cesianu, biletul putând fi achiziţionat la preţul de 20 de lei. Biletele includ vizitarea expoziţiei permanente "Muzeul Vârstelor - de la copilărie la senectute" în termen de 30 de zile şi se pun în vânzare în ziua spectacolului.

La Palatul Suţu are loc vernisajul unei noi expoziţii din seria "Maeştri ai benzii desenate româneşti". Publicul este invitat la întâlnirea cu pictorul şi ilustratorul de carte Albin Stănescu. El expune în premieră planşe de bandă desenată în original, grupate sub o tematică istorică. Intrarea la vernisaj este liberă.

Cel de-al treilea eveniment propus de Muzeul Municipiului Bucureşti va fi găzduit de Muzeul de Artă Populară "Prof. Dr. Nicolae Minovici" şi reprezintă o activitate înscrisă în Concursul Naţional "Cultură şi Civilizaţie România".

Evenimentul, organizat de Catedra de Istorie a Liceului Teoretic "Aurel Vlaicu" Breaza, judeţul Prahova, şi partenerii săi, este însoţit de o expoziţie tematică. Sub genericul "Ia şi Icoana, haină şi suflet românesc" vor fi expuse 35 de ii de Breaza şi 15 icoane pictate de Ileana Dragomirescu. Intrarea este liberă.

La Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", doamnele şi domnişoarele au intrarea gratuită de 1 Martie.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel