Tânără româncă, moartă în Italia. Alexandra s-a căsătorit cu o săptămână înainte de a muri. A lăsat în urmă o fetiță de numai 3 ani

Tânără româncă, moartă în Italia. Alexandra s-a căsătorit cu o săptămână înainte de a muri. A lăsat în urmă o fetiță de numai 3 ani
Tânără româncă, moartă în Italia. Alexandra s-a căsătorit cu o săptămână înainte de a muri. A lăsat în urmă o fetiță de numai 3 ani

Alexandra avea 31 de ani și se lupta cu cancerul de opt ani. În urmă cu două săptămâni, medicii i-au spus că nu mai este nimic de făcut. Dar ea a avut un vis: să se căsătorească cu Marco. Un vis pe care și l-a dorit cu orice preț să-l realizeze și care s-a împlinit vineri, 19 noiembrie, în secția de Oncologie a spitalului Carle, din Italia, fix cu opt zile înainte de moartea sa.

Alexandra a murit sâmbătă, 27 noiembrie, lăsându-i în urmă pe soțul Marco și pe fiica lor Nicole, care pe 11 decembrie va împlini 3 ani.

O poveste care a cutremurat zona Cuneo și micul cătun Ronchi, unde locuiau de ceva vreme. Originară din Galați, Alexandra a plecat la vârsta de 18 ani din România la Ancona, în căutarea unui loc de muncă, apoi la Granda. La Cuneo a fost responsabilă cu curățenia la o firmă renumită. La sfârșitul anului 2012 l-a întâlnit pe Marco, angajat al Serviciului de Pompieri Cuny din Madonna dell’Olmo. A fost dragoste la prima vedere.

 

Nașterea micuței Nicole, „miraculoasă”


În primăvara anului 2013 s-a întâmplat descoperirea cancerului, apoi au urmat tratamentele, o operație, o primă înfrângere a bolii, care a reapărut cinci ani mai târziu și a fost din nou învinsă, odată cu nașterea micuței Nicole, pe care medicii o considerau „miraculoasă”.

În iulie, cancerul a reapărut, starea Alexandrei s-a înrăutățit din ce în ce mai mult, până la lipsa de orice speranță.

 

„Era strălucitoare, fericită, o splendoare”

 

Când s-a hotărât să se căsătorească, Alexandra și-a implicat familia și întreaga secție de Oncologie Carle. În câteva ore a organizat totul, de la rochie la verighete, până la ceremonia civilă, care a avut loc în spital. Cel care a oficiat-o a fost consilierul Paola Olivero, iar martori au fost două asistente. 

„Era strălucitoare, fericită, o splendoare”, a povestit soacra Alexandrei. „Mulțumim întregului personal al secției de Oncologie, în special doctorului Emanuela Miraglio care și-a dat acordul pentru cununie, asistentei șef Rachele, asistentelor care au fost îngerii noștri. Consilierului Olivero, secretarului municipal Musso și funcționarului Stefano Bongiovanni. O umanitate extraordinară, toată lumea a plâns la nuntă. Le mulțumim din suflet și educatoarelor grădiniței Ronchi, care ne-au ajutat să-i explicăm Nicolei că mama ei a plecat”.

Înmormântarea a avut loc astăzi în Biserica Ortodoxă din Corso Nizza (Sanctuarul Sant’Antonio). 

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

28 ian 2022, 13:15 in Economie
Apple, venituri record
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy