Tânără de 22 ani, ucisă de soț și socrii la doar 6 luni de la nuntă: bătută, înfometată și lăsată să moară în frig. Pedepse revoltătoare

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Cazul unei tinere ucise de soțul ei și de socrii, la doar șase luni după nuntă, a declanșat un val de indignare publică, în China, determinând instanța să modifice o decizie luată în acest caz, situație foarte rar întâlnită în această țară.

Potrivit CNN, femeia de 22 de ani, identificată după numele de familie Fang, a fost bătută, înfometată și lăsată să moară în frig, la doar șase luni de la nuntă, după ce noua ei familie a aflat că nu poate avea copii.

Femeia a murit pe 31 ianuarie 2019, iar după un proces desfășurat la Tribunalul poporului Yucheng din Shandong, soțul acesteia și părinții lui au primit pedepse cuprinse între doi și trei ani de închisoare, deși riscau până la șapte ani de închisoare, pentru acuzația de abuz, și nu de crimă.

Tribunalul a decis pedepse mai mici decât prevedea legea deoarece „fiecare inculpat a mărturisit faptele relevante ale infracțiunii, ceea ce a constituit o mărturisire, și a arătat căință”, potrivit verdictului, publicat de ziarul de stat People’s Daily.

 

Sentințele în acest caz au declanșat un val de indignare

 

Sentințele în acest caz au declanșat un val de indignare la nivelul societății, un hashtag cu povestea tinerei creat pe rețeaua Weibo fiind vizualizat de peste 290 de milioane de ori, multe dintre comentarii exprimând dezgustul și furia față de această decizie a instanței.

Acest bărbat a primit o sentință ușoară deoarece purta mantia căsătoriei”, a scris un utilizator.

Alte comentarii au scos în evidență infracțiuni mai puțin grave care au fost pedepsite cu condamnări mult mai aspre. Astfel, un tânăr care vindea arme false a fost condamnat pe viață în 2015, sentința lui fiind comutată apoi, în apel, la 7 ani de închisoare.

„Să vinzi pistoale de jucărie sau să scrii cărți pornografice sunt pedepsite cu 10 ani de închisoare. Este o viață chiar atât de lipsită de valoare?”, este un alt comentariu pe Weibo.

 

Tribunalul poporului Yucheng a repostat decizia

 

În fața valului de indignare, Tribunalul poporului Yucheng a repostat, joi, decizia luată în aprilie privind rejudecarea cazului. Procesul nu va fi reluat din cauza unei erori judiciare, ci mai degrabă din cauza unui aspect cu caracter tehnic.

„Instanța de fond nu a avut un proces deschis și nu a reușit să protejeze drepturile legale de contencios ale apelantului Yang, ceea ce reprezintă o încălcare a procedurile legale”, se arată în decizia instanței, mai scrie CNN.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel