Tânăr român de 15 ani, găsit spânzurat sub un pod feroviar, la Năvodari: „Uneori lumina pleacă-n întuneric“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
spanzurat_ilustrativ
spanzurat_ilustrativ

Un băiat de 15 ani, din Năvodari, a fost găsit spânzurat sub un pod feroviar din localitate, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Minorul, elev în clasa a VIII-a, a fost găsit mort de un cetăţean care a alertat apoi autorităţile.

"În cursul zilei de ieri, în jurul orei 10,00, poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că, sub podul feroviar din oraşul Năvodari, se află o persoană decedată prin spânzurare. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un minor, de 15 ani, din oraşul Năvodari", se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa, potrivit Agerpres.

Ancheta poliţiştilor în acest caz este în derulare, fiind întocmit un dosar de cercetare penală. 

Familia minorului, îndurerată de tragedia care i-a marcat profund, a solicitat discreție.

„Uneori lumina pleacă-n întuneric....
Bine-ar fi s-o putem opri să-i arătăm cât de frumoasă-i aici, cât de mult o prețuim, cât ...
Bine-ar fi să o putem face să ardă mai puternic aici, alături de noi ...
Bine-ar fi să hotărâm împreună că ea nu are ce căuta acolo, poate undeva, cândva ...foarte târziu, peste mulți, mulți ani ...
Drum, drum în lumină ...“, este mesajul postat în grupul de Facebook  al Școlii Tudor Arghezi din Năvodari, unde băiatul învăța.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel