Tânăr român, cu sufletul împărţit între artă şi traumă: „Mama stingea ţigara pe corpul meu”

copil
copil

Il cheamă Nicuşor Lucaci. Este un student pasionat de muzică, fotografie şi psihologie, cu o poveste de viaţă tulburătoare, marcată de multele întrebări pe care şi le-a pus de-a lungul anilor, de reîntâlnirea cu cea care i-a dat viaţă şi de despărţirea de asistentul maternal care l-a crescut.

Nicuşor Lucaci are 21 de ani şi este un tânăr instituţionalizat în cadrul CSCD Câmpulung. Povestea lui nu este cea clasică a copilului care a crescut într-un centru de plasament, căci tânărul a luat contact cu mediul pe care-l părăsise la vârsta de un an şi opt luni, recent, în toamna lui 2020. A fost crescut de un asistent maternal profesionist şi este unul din tinerii cu care D.G.A.S.P.C Argeş se mândreşte.

La fel şi asistentul său maternal, femeia care l-a crescut cu grijă şi iubire, încă de când el era bebeluş. Acum, pentru că anii au trecut, n-o mai poate face, iar de puţin timp, Nicuşor a ajuns în Centrul din Câmpulung, dat fiind că, deşi este major, trebuie să rămână instituţionalizat până la finalizarea studiilor - Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei şi Psihologie, specializarea Pedagogia Învăţământului Preşcolar.

„În mai, anul trecut, mama, căci eu aşa i-am spus încă de mic asistentului meu maternal, a trebuit să iasă la pensie... A mai încercat să facă o cerere, să mă mai ţină până în vara acestui an, când voi termina studiile, dar pentru că este în vârstă s-a considerat că, pentru mine, ar fi mai bine să stau în centru. Iniţial a fost un şoc, o schimbare enormă, care m-a blocat un pic. Aici este un alt tip de viaţă faţă de cea de acasă. Deşi acum m-am integrat şi-mi este bine, am avut nevoie de ceva timp să-mi revin, pentru că părăseam un mediu de care eram foarte ataşat“, mărturiseşte, la „Adevărul“, Nicuşor Lucaci. 

 

„Mamă este cine te creşte“

 

Iar asistentul său maternal i-a fost ca o adevărată mamă.  

„Mi-amintesc că la vârsta de patru ani am făcut astm bronşic. Mama a fost tot timpul lângă mine... a trebuit să mă ducă periodic la tratament, în Bucureşti. Au fost multe astfel de momente. Ştiu că nu i-a fost uşor, dar mi-a fost mereu alături, iar eu apreciez enorm lucrul ăsta. Pentru mine, mamă este cine te creşte. Este uşor să faci un copil, dar depui eforturi mult mai mari să-l ajuţi să fie în siguranţă, să se dezvolte, de-aia spun că mamă e cine se ocupă de tine, nu cine te face“, mai spune Nicuşor. 

 

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy