Tânăr, prins cu o trotinetă care ajungea la 120 km/h. Poliția i-a confiscat-o 

Bogdan Bolojan / 14 iul 2022, 18:47

Poliția din Elveția a oprit un tânăr care avea o trotinetă modificată, capabilă să ajungă la viteze de peste 100 km/h. 

Poliţia elveţiană a confirmat joi că o trotinetă electrică confiscată la sfârşitul lunii iunie este capabilă să accelereze până la viteze de 120 km/h, informează agenţia DPA.

Viteza maximă permisă pentru trotinetele electrice este 20 km/h. Prin construirea unui nou motor de 4.000 de waţi - 500 de waţi este limita legală - proprietarul de 23 de ani al acestei trotinete electrice a reuşit să se deplaseze cu viteze mult mai mari.

El a fost oprit şi sancţionat în Brig-Glis din sudul Elveţiei.

Însă, nu viteza trotinetei electrice a stârnit suspiciuni poliţiei. Tânărul a fost oprit din cauza unei probleme la luminile vehiculului.

Abia mai târziu, când autorităţile au examinat trotineta electrică, au fost descoperite modificările.

 

Ce legi se aplică pentru trotinete în România, în 2022? 

 

Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă cel puţin 14 ani.

Dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulaţia trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulaţia vehiculelor este de 50 km/h.

Parcarea trotinetelor electrice se face pe trotuar, în zone special amenajate. Utilizatorii pot parca trotinetele electrice în zonele stabilite de către operator (unde este posibil), cât mai departe de carosabil şi în locurile unde nu încurcă circulaţia pietonală.

Casca de protecţie este obligatorie pentru conducătorii de trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă.

Trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare vizibile, dispozitive reflectorizant-fluorescente, sistem de frânare eficace şi sistem de avertizare sonoră.

Se interzice circulaţia pe drumurile publice a mai mult de o persoană pe un singur vehicul/dispozitiv electric. Trotinetele electrice, atunci când circulă pe drumurile publice în grup, trebuie conduse numai pe un singur rând.

În timpul circulaţiei pe drumurile publice, utilizatorii de trotinete electrice sunt obligaţi să aibă asupra lor actul de identitate.

Totodată, este interzis utilizatorului de trotinetă electrică să facă depăşiri ale autovehiculelor aflate în mers, precum şi să conducă sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe interzise.

Trotinetele nu au voie pe trotuar



Este interzis utilizatorului de trotinetă electrică să circule pe trotuare, cu excepţia cazului în care pe trotuare sunt amenajate piste speciale destinate bicicletelor şi trotinetelor electrice sau trotineta electrica este transportată fără acţionare electrică pentru a fi parcată.

Este interzis utilizatorului de trotinetă electrică să circule pe aleile din parcuri sau grădini publice, precum şi pe străzile şi drumurile din categoria P (pietruite) şi NR (nereabilitate).

Este interzisă circulaţia trotinetelor electrice care depăşesc viteza maximă de 25 de kilometri pe oră, precum şi conducerea trotinetei electrice fără a ţine ghidonul. Totodată, se interzice folosirea de accesorii sau dispozitive mobile (telefon, smartphone, tablete, etc), inclusiv căşti audio.

Se interzice parcarea trotinetelor pe carosabilul auto sau pe pistele de biciclete.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0