Tânăr, arestat după ce a furat o mașină înmatriculată în Italia. Bărbatul conducea automobilul, fără a deține permis de conducere

Tânăr, arestat după ce a furat o mașină înmatriculată în Italia. Bărbatul conducea automobilul, fără a deține permis de conducere
Tânăr, arestat după ce a furat o mașină înmatriculată în Italia. Bărbatul conducea automobilul, fără a deține permis de conducere

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din comuna Cozmeşti, județul Vaslui, a fost arestat preventiv pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi conducere fără permis, după ce a sustras un autoturism înmatriculat în Italia.

„Pe data de 20 noiembrie, la ora 05:30, poliţiştii vasluieni au fost sesizaţi de către o femeie în vârstă de 54 de ani despre faptul că, în noaptea de 19 spre 20 noiembrie, autori necunoscuţi ar fi sustras din faţa imobilului mamei sale, din satul Fâstâci, comuna Cozmeşti, un autoturism înmatriculat în Italia.

Autoturismul aparţine concubinului apelantei, cetăţean italian, cei doi aflându-se în vizită la rude. De asemenea, fratele apelantei, un bărbat în vârstă de 57 de ani, a sesizat faptul că, în aceeaşi noapte, din imobilul respectiv, ar fi fost sustrase mai multe bunuri în valoare de 5.000 lei. În urma cercetărilor efectuate a fost identificat un prezumtiv autor, un tânăr în vârstă de 18 ani, din localitatea Fâstâci.

Procedând la efectuarea de verificări, poliţiştii au constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Prejudiciul, estimat la 30.000 de lei, a fost recuperat în totalitate”, precizează un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui.

Potrivit polițiștilor, cercetările sunt continuate în acest caz, în vederea probării întregii activităţi infracţionale a tânărului, scrie Agerpres.

 

Șofer român, pericol în trafic

 

Numărul cazurilor asemănătoare, în care conducătorii nu dețin permis de conducere este în creștere. Astfel, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat în trafic, conducând un  autoturism, deşi nu deținea permis de conducere.

La sfârșitul săptămânii trecute, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești - I.T.P.F. Iași aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii de frontieră Corni – județul Galați, a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un autoturism, înmatriculat în România, condus de un bărbat în vârstă 37 de de ani, domiciliat pe raza judeţului Galați.

Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta nu a obținut niciodată dreptul de a conduce autovehicule.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy