Sute de persoane au fost evacuate în sud-vestul Franţei din calea inundaţiilor

Alexandru Ichim |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Inundații de proporții au avut loc în Franța. 

Ploile torenţiale au provocat vineri inundaţii în sud-vestul Franţei, în special în zona din apropierea graniţei cu Spania, relatează agenţia DPA, scrie Agerpres. 

În departamentele franceze Landes şi Pyrenees-Atlantiques, 250 de pompieri au fost desfăşuraţi în cadrul operaţiunilor de intervenţie, ajutaţi de trei elicoptere ale Apărării Civile, a declarat vineri ministrul de Interne, Gerald Daramanin.

Aproximativ 400 de persoane din patru municipalităţi au fost evacuate în zone mai sigure. Cel puţin o persoană a fost rănită, notează DPA. Oraşul Bayonne, unde râul Nive a ieşit din matcă, a fost cel mai afectat.

Circulație suspendată 



Circulaţia pe autostrada care face legătura cu Spania a fost suspendată temporar. De asemenea, traficul feroviar din zonă a fost suspendat în urma unei alunecări de teren.

La altitudini mai mari în Munţii Pirinei, locuitorii au fost afectaţi de ninsori abundente.

De asemenea, o avertizare meteo de vreme severă a fost emisă pentru departamentul Alpes-Maritimes de pe coasta Mediteranei din cauza riscului de producere a unor avalanşe. 

Urgia Barra a făcut ravagii în Irlanda și Marea Britanie: „O bombă meteo” - VIDEO

 

Urgia Barra care s-a abătut asupra Irlandei şi Marii Britanii a făcut ravagii: rafale de vânt de peste 100 de kilometri pe oră, cel puţin 50.000 de oameni fără curent electric, şcoli închise şi inundaţii.

Furtuna Barra a zguduit toată țara, lăsând zeci de mii de oameni fără curent și inundând sute de proprietăți. Au fost raportate, de asemenea, copaci doborâți și inundații în anumite părți ale țării, cetățenii fiind avertizați să nu facă deplasări inutile și să stea departe de coastă.

Citește mai multe aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel