Studiu: posibilă legătură între tatuaje și limfom

Ecaterina Dumitrescu |
Data publicării:
Sursa foto: pxhere.com
Sursa foto: pxhere.com

Cercetătorii de la Universitatea Lund din Suedia au descoperit ca urmare a unui studiu că există o posibilă legătură între tatuaje și un tip de cancer numit limfom malign. Acestia solicită mai multe cercetări pe această temă, iar experții în cancer spun că posibila legătură este exagerată.

Cercetarea a fost posibilă datorită oamenilor de știință care au dorit să facă studiul deoarece se cunosc foarte puține lucruri despre efectele pe termen lung ale tatuajelor asupra sănătății, în ciuda popularității lor continue. Potrivit unui sondaj realizat în 2023 de Pew Research Center, în Statele Unite aproape o treime din populație are cel puțin un tatuaj.

La studiu au participat aproape 12.000 de oameni din Suedia, și rezultatele au fost publicate în ultimul număr al revistei eClinicalMedicine. Folosind registrele populației, cercetătorii au identificat toți cei diagnosticați cu limfom malign între 2007 și 2017 – aproape 3.000 de persoane – și i-au asociat cu un grup de aceeași vârstă și sex care nu avea cancer, anunță cnnespanol.com.

Limfomul malign este un cancer al sistemului limfatic, care are ca funcție combaterea germenilor și a bolilor. Factorii de risc cunoscuți includ un sistem imunitar slăbit din cauza bolilor sau tulburărilor imunitare precum SIDA, infecții precum Epstein-Barr, vârsta și antecedentele familiale ale bolii, dar și expunerea la pesticide și ierbicide poate crește riscul de limfom, pe lângă fumatul pasiv.

În 2021, autorii studiului au trimis chestionare persoanelor pe care le-au identificat, care conțineau întrebări despre anumiți factori ai stilului de viață care pot crește riscul apariției acestui tip de cancer și dacă au vreun tatuaje. După ce au luat în considerare factorii cunoscuți că afectează riscul de cancer, cercetătorii au descoperit că riscul de limfom malign era cu 21% mai mare în rândul celor care aveau cel puțin un tatuaj. Autorii studiului sunt de părere că ce au remarcat este doar o asociere și nu o relație directă. Pentru o corobora această concluzie vor fi nevoie de mai multe cercetări. În schimb, cercetătorii nu au găsit nicio dovadă care să sugereze că riscul a crescut pe măsură persoana avea mai multe tatuaje.

Autorii studiului mai speculează că, dacă tatuajele cresc riscul de limfom malign, un motiv poate fi o problemă cu cerneala, care conține substanțe chimice considerate cancerigene, cum sunt metale și hidrocarburi aromatice policiclice. În studiile anterioare s-a arătat că cerneala poate migra prin corp, unde particulele infime se pot prinde de ganglionii limfatici, fapt care ar putea cauza probleme de sănătate. Un alt studiu a constatat că cerneala pentru tatuaj ar putea modifica ușor părți ale celulelor sanguine care comunică între ele, dar nu este clar dacă acest lucru afectează sănătatea.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel