Studenții români se revoltă după ce rectorii ar urma să aibă mandate nelimitate

Narcis Popa |
Data publicării:

Studenții își exprimă nemulțumirea cu privire la modul și forma în care Legea nr. 159/2019 a fost adoptată de Senatul României și solicită Președintelui României să nu promulge acest act normativ, prin care rectorii vor putea să aibă un număr nelimitat de mandate.

„Amendarea art. 213 alin. (7) din Legea nr. 1/2011 a Educației Naționale, eliminarea dispozițiilor care fac referire la faptul că „o persoană nu poate ocupa funcția de rector la aceeași instituție de învățământ superior pentru mai mult de două mandate complete, succesive” și eliminarea în totalitate a acestor prevederi pecetluiește în mod vădit democrația universitară și principiile pe care universitățile din țară și le asumă. Astfel, această arogare a unei funcții de conducere fundamentală pentru instituțiile de învățământ superior pe durată nelimitată direcționează unilateral educația spre totalitarism universitar”, arată Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), într-un comunicat de presă.

Aviditatea după funcții

 

Studenții consideră că „aviditatea după funcție va constitui un nou canon al candidaților”, și nu calitatea din propriile universități.

„Mai mult decât atât, constatăm cu stupoare faptul că decidenții folosesc educația ca o unealtă politică. Curtea Constituțională a României a statuat într-o decizie din 2014 faptul că „Dezbaterea parlamentară a problemelor importante ale națiunii trebuie să asigure respectarea valorilor supreme consacrate de Legea fundamentală, precum statul de drept, pluralismul politic și democrația constituțională. Acesta este motivul pentru care Curtea apreciază că, în realizarea atribuțiilor constituționale, Parlamentul trebuie să-și exercite cu bunăcredință drepturile și obligațiile constituționale, cultivând o conduită a dialogului politic, atunci când interesul major al națiunii o impune.” Astfel, se poate deduce faptul că educația nu constituie un subiect de interes național pentru membrii Parlamentului României la momentul actual, iar deciziile luate dovedesc un caracter politic neumbrit, în defavoarea principiilor democratice, care ar trebui să fie respectate fără echivoc în astfel de structuri”, susțin studenții.

Tocmai de aceea, ANOSR subliniază că aceste alterări legislative se dovedesc a fi vădit neconstituționale și instigatoare la injustețe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel