Spitalul Colentina, despre diferenţa dintre raportările deceselor: "Ora diferită de raportare"

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:

Diferenţa dintre raportările deceselor unor pacienţi cu COVID-19 în aplicaţiile Alerte MS şi Corona Forms este minimă şi are drept cauză un factor strict obiectiv, respectiv ora diferită la care acestea sunt făcute în cursul zilei, informează Spitalul Clinic Colentina.

Spitalul Clinic Colentina a precizat că funcţionează ca spital suport COVID începând din data de 27 martie 2020, toate decesele înregistrate de atunci şi până în prezent fiind raportate cu respectarea tuturor reglementărilor legale în vigoare, iar afirmaţiile care pun la îndoială acest fapt nu au o bază reală".

"Din data de 27 martie 2020 şi până în data de 19 aprilie 2021 (ora 9.00), Spitalul Clinic Colentina a raportat în aplicaţia informatică Alerte MS un număr de 727 de decese ale unor pacienţi COVID-19. Totodată, în aplicaţia Corona Forms, până la data de 19 aprilie 2021 (ora 14.00), au fost raportate în dinamică, conform metodologiei INSP, un număr de 731 de decese COVID-19. Ambele raportări pot fi verificate şi certificate cu uşurinţă de către autorităţile competente, diferenţa minimă dintre ele având drept cauză un factor strict obiectiv, respectiv ora diferită la care cele două raportări sunt făcute în cursul zilei", arată reprezentanţii unităţii medicale.

Precizările Spitalului Colentina vin în contextul în care, luni, fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a afirmat într-un interviu la Europa FM că ar exista diferenţe în ceea ce priveşte raportarea persoanelor decedate în urma infecţiei cu noul coronavirus în cazul Spitalului Colentina şi al unităţii ROL 2. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel