Spania. Hoț român de bijuterii, recunoscut după un defect fizic, pe care încerca să-l ascundă

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
bijuterii_scumpe
bijuterii_scumpe

Un bărbat, care avea două degete amputate, a fost arestat de Poliția Națională din Malaga, fiind acuzat că a sustras bijuterii din mai mule magazine.  Hoțul a fost recunoscut de vânzători, datorită celor două degete lipsă.

 

 

Suspectul în vârstă de 38 de ani, de naționalitate română, ar fi sustras bijuterii în valoare de 2.365 de euro. O parte din ele le-a vândut unui amanet, de unde au și fost recuperate de oamenii legii. Bărbatul este acuzat de comiterea a trei furturi din magazinele de bijuterii din Malaga și Marbella, au anunțat polițiștii. 

Prima plângere a fost depusă de proprietarul unui magazin situat pe strada Mármoles din Malaga, de unde au fost sustrase două inele, de 895 de euro  și de 975 de euro. Hoțul avea accent italian, iar de la mâna stângă îi lipseau două degete, a anunțat păgubitul. Ulterior, a fost anunțat un alt jaf la o bijuterie din  Marbella, unde un bărbat căruia îi lipseau două degete pe o mână a furat o brățară evaluată la 795 de euro.

Potrivit anchetatorilor, hoțul a încercat să-și ascundă dizabilitatea fizică pentru a nu fi identificat, întrucât, atunci când acționa, ținea un telefon în mâna stângă și purta o haină lungă care acoperea o parte din braț. Acesta folosea doar mâna dreaptă atunci când analiza bijuteriile. Cu toate acestea, defectul fizic nu a trecut neobservat de victime, care au descris această trăsătură, precum și accentul italian al hoțului, scrie laopiniondemalaga.es.

La ultima lovitură, într-un magazin de bijuterii situat în Puerto de la Torre din orașul a Malaga, bijutierul și-a dat seama de intențiile suspectului, care a fugit afară atunci când a fost descoperit. Anchetatorii au aflat că inelele furate de la o bijuterie au fost vândute la un amanet din Marbella și astfel au reușit să identifice vânzătorul, care era cazat la un hostel din Malaga.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel