Spania. 401 migranți, SALVAȚI de pe mare

Migranti
Migranti

Garda de Coastă spaniolă a anunţat miercuri că salvat 401 migranţi care încercau să traverseze Mediterana în primele două zile ale anului.

Un purtător de cuvânt al serviciului spaniol de salvare pe mare a declarat pentru AFP că 111 persoane au fost salvate marţi, în Strâmtoarea Gibraltar şi Marea Alboran, şi 290 miercuri.

Cel puţin 769 de migranţi au murit în 2018 în această parte a Mediteranei, între nordul Africii şi Spania, de trei ori mai mult faţă de tot parcursul anului 2017, potrivit ultimului bilanţ publicat la 19 decembrie de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OMI).

Potrivit CEAR, o organizaţie nonguvernamentală de ajutorare a refugiaţilor, acesta este cel mai mare număr de persoane care au murit încercând să ajungă pe coastele spaniole din 2006.

Această rută migratorie maritimă nu este cea mai mortală - cel puţin 1.278 de migranţi au murit în 2018 încercând să ajungă în Italia şi Malta -, dar este "cea mai frecventată", potrivit OIM, cu peste 56.000 de sosiri.

Cu toate acestea, migranţii marocani sunt adesea trimişi înapoi în Maroc, în baza unui acord cu Rabatul.

Problema migraţiei este acum exploatată politic de opoziţia de dreapta şi de extrema-dreaptă, care a intrat pentru prima dată într-un parlament regional, în Andaluzia (sud), luna trecută.

Constituit în iunie, guvernul socialistului Pedro Sanchez a susţinut de asemenea o politică "umanitară" primind de cinci ori în Spania navele încărcate cu migranţi refuzaţi de Italia şi Malta.

Peste 300 de migranţi salvaţi la 21 decembrie în largul Libiei au putut astfel să debarce pe 28 decembrie în Andaluzia după ce au rămas o săptămână pe mare la bordul navei ONG-ului spaniol Proactiva Open Arms, unde au sărbătorit Crăciunul, potrivit AFP.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.23