Sondaj DEVASTATOR: Corupția, principala problemă a României

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:
corupție
corupție

Corupţia, inflaţia, situaţia economiei, guvernarea şi sistemul sanitar se numără printre problemele cu care se confruntă, în acest moment, România, relevă un sondaj realizat de SC CT&Research SRL la comanda Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN), dat publicităţii miercuri.

Potrivit cercetării, în topul problemelor, pe primul loc se află Corupţia - 50,1%, apoi Inflaţia/ creşterea preţurilor/costul vieţii de zi cu zi - 43,0%, Situaţia economiei - 36,1%, Guvernarea/ Conducerea ţării - 36,1%.

Acestea sunt urmate de: Sistemul sanitar/ Sănătatea - 31,2%; Lipsa locurilor de muncă - 30,3%; Costul energiei (curent electric, benzina, motorina...) - 23,6%; Nivelul taxelor şi impozitelor - 18,8%; Sistemul de învăţământ -14,2%; Schimbările climatice - 5,3%; Refugiaţii şi imigraţia ilegală - 3,7%; Pericolul unui eventual război în zonă - 2,9%; Terorismul -2,2%. 2,5% dintre respondenţi Nu Ştiu/Nu Răspund.

Totodată, sondajul relevă că 73,0% dintre respondenţi consideră că lucrurile se îndreaptă într-o direcţie greşită în România, situaţia actuală a ţării fiind apreciată drept proastă de 56,7% şi foarte proastă de 16,9%. Procente ridicate califică situaţia economică a României drept proastă - 54,2% şi foarte proastă - 20,5%, la fel ca şi pe aceea politică: proastă - 41,9% şi foarte proastă - 32,0%.

Comentând faptul că, paradoxal, cu aceste percepţii, peste 60% dintre români apreciază că viaţa lor va fi bună şi foarte bună peste un an, faţă de cea acum, preşedintele FUMN, Dan Dungaciu, a afirmat că aceste scoruri "schizofrenic de bune, când e vorba de propria familie", denotă că populaţia este "complet decuplată, nici măcar nu se mai gândeşte ce se întâmplă cu situaţia ţării".

"E o situaţie, o mentalitate sau, dacă vreţi, o atmosferă de regim comunist, în care interesul era doar pentru proximitatea imediată. (...) Consecinţele vor fi pentru România extrem de grave. Repet ceea ce am mai spus şi cu alte prilejuri: dacă ai 70%-80% populaţie care nu se mai integrează politic şi nu vrea să joace public în nici un fel, e o iluzie să crezi că în cei 20%-30% care sunt interesaţi sau de acolo pot să apară construcţii. Clasa politică actuală crede naiv că se salvează trăgându-se singură de păr. (...) Nu facem judecăţi politice, dar schimbarea în România nu se poate face în mod real decât dacă se întâmplă ceva încât să aduci spre politic acele 70%-80% procente de populaţie. În Occident s-a întâmplat prin apariţia unor figuri noi", a mai spus Dungaciu.

Parte a proiectului "Agresiuni identitare şi patrimoniu nematerial", sondajul, prima cercetare comparativă pentru regiunile istorice Transilvania, Moldova, Muntenia şi Basarabia (R. Moldova), a fost realizat la nivel naţional, în perioada 13 - 21 noiembrie, pe un eşantion multistratificat, probabilistic de 1.400 persoane, reprezentativ pentru populaţia României neinstituţionalizată, cu vârsta de 18 ani şi peste 18 ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel