Sibiu. Un tânăr de 23 de ani a furat o maşină de poliţie și a controlat șoferi în trafic

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Un tânăr de 23 de ani se află la audieri, după ce a furat în cursul nopţii o autospecială de poliţie şi, pretinzând că este agent rutier, deşi era îmbrăcat în civil, i-a solicitat unui şofer permisul de conducere, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. 

"În prezent, persoana în cauză se află în custodia poliţiştilor Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Sibiu, fiind audiată cu privire la circumstanţele stării de fapt constatate, urmând a fi aplicate măsuri legale în consecinţă", precizează IPJ Sibiu.

Iniţial, tânărul fusese prins de poliţişti la volanul unei maşini neînmatriculate, pe care a condus-o în stare de ebrietate.

"La data de 21 octombrie a.c., în jurul orei 00,40, un tânăr, în vârstă de 23 de ani, domiciliat în comuna Roşia, a fost depistat conducând un autoturism pe strada Banatului din municipiul Sibiu, rezultatul testării sale alcoolscopice fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. În privinţa autoturismului condus, poliţiştii au constatat că este neînmatriculat. Tânărul a fost însoţit la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, ulterior fiind condus la sediul Biroului Rutier Sibiu, pentru întocmirea documentelor, în vederea efectuării de cercetări penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat", se arată în comunicatul IPJ Sibiu.

Potrivit sursei citate, un şofer a sesizat printr-un apel la 112 că tânărul a luat o maşină de poliţie.

"Ulterior, în aceeaşi noapte, în jurul orei 02,55, prin apel 112, un conducător auto a sesizat faptul că, în timp ce se afla pe Bulevardul Mihai Viteazu din municipiul Sibiu, un bărbat îmbrăcat în ţinută civilă a coborât dintr-o autospecială de poliţie şi i-a solicitat permisul de conducere. De asemenea, persoana care a făcut sesizarea a precizat şi faptul că bărbatul respectiv s-ar fi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice", menţionează IPJ Sibiu.

Sursa citată mai arată că "s-au declanşat verificări, în vederea identificării autospecialei şi persoanei care ar fi utilizat-o, constatându-se în acelaşi timp că o autospecială utilizată de către poliţiştii Biroului Rutier Sibiu a fost sustrasă din faţa sediului unităţii".

"În urma verificărilor efectuate, în jurul orei 03,35, autospeciala în cauză a fost identificată în localitatea Veştem. Totodată, a fost identificat şi depistat şi bărbatul care ar fi sustras autospeciala, respectiv tânărul de 23 de ani, care a fost anterior depistat sub influenţa băuturilor alcoolice", informează Poliţia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel