Sibiu. Un om al străzii a fost răpit, după ce a câştigat la păcănele

Echipa Stiri Diaspora |
Data actualizării: | Data publicării:

Un om care nu are un adăpost stabil deasupra capului a fost răpit de trei bărbați în Sibiu, la scurt timp după ce a câștigat la pacănele. 

Scene incredibile la Sibiu, acolo unde un om al străzii a câștigat la „păcănele" peste 2.500 de lei. La scurt timp, însă, acesta a fost răpit de trei bărbaţi, care l-au jefuit.

Potrivit publicației locale Turnul Sfatului, bărbatul în vârstă de 40 de ani a câştigat duminică după-amiază 2.500 de lei la un aparat de tip slot machine. După ce şi-a cumpărat o sticlă de băutură, acesta a plecat să se cazeze la o pensiune, însă la recepție a fost refuzat.

Când a ieșit din unitatea de cazare a fost luat pe sus de trei bărbaţi şi urcat într-un taxi, unde l-au agresat şi i-au luat banii, apoi l-au abandonat în stradă.

"La data de 29 ianuarie, în jurul orei 17:00, un bărbat a sesizat Poliția Municipiului Sibiu cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 16:00, în timp ce se afla pe o stradă al cărei nume nu l-a putut preciza, în municipiul Sibiu, ar fi fost acostat de către trei bărbați necunoscuți, care l-ar fi agresat și i-ar fi sustras suma de 2.500 de lei, un telefon mobil și o sticlă cu băuturi alcoolice”, a transmis IPJ Sibiu, potrivit sursei citate.

Ulterior, polițiștii sibieni i-au prins pe agresori. Cei trei agresori au fost identificați de către polițiștii sibieni de investigații criminale. Este vorba despre doi tineri în vârstă de 28, respectiv 30 de ani, din județul Sibiu, precum și un tânăr în vârstă de 28 de ani, din județul Mureș.

Cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel