Semnal de alarmă: Coronavirusul poate fi transmis şi prin intermediul sistemelor de ventilație

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Într-o scrisoare adresată Organizației Mondiale a Sănătății, 239 de cercetători spun că au ajuns la concluzia că virusul rămâne în aer în particule mici, cum sunt cele expirate de un bolnav, și poate infecta alte persoane.

 

Noua teorie presupune că virusul poate fi transmis prin intermediul sistemelor de ventilație, într-o clădire de birouri, de exemplu. Dr. Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, a comentat la Digi24 acest semnal de alarmă al oamenilor de știință și a explicat care sunt cele mai periculoase spații închise și în ce măsură ne putem contamina prin intermediul aerului condiționat.

Dr. Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, spune că se știe că transmiterea virusului este aeriană și că cea mai intensă transmitere este când ne aflăm la o distanță de sub un metru și vorbim cu o persoană contaminată, cu atât mai mult dacă persoana respectivă tușește sau strănută. De aceea sunt importante măsurile de distanțare fizică și purtarea măștii. Cealaltă cale de transmitere este prin suprafețe, prin mâna murdară care, dusă la nas sau la gură, contaminează și duce virusul pe cale bucală în organism.

„Dacă aerul condiționat nu prezintă sisteme de dezinfecție eficiente, există acest risc

 

De altfel, dr. Virgil Musta menționa încă de la începutul lunii mai, la Digi24, că instalațiile de aer condiționat ar putea constitui un pericol, dacă nu au un filtru bactericid. „Mă refeream la aerul condiționat în incinte ale instituțiilor publice, unde pot fi un număr mare de persoane, care nu se știe dacă sunt sau nu sunt contaminate. Dacă aerul condiționat nu prezintă sisteme de dezinfecție eficiente, există acest risc”, a spus luni, la Digi24, dr. Virgil Musta, comentând scrisoarea celor 239 de cercetători adresată OMS.

Cele mai periculoase spații închise rămân mijloacele de transport în comun. Atât timp cât sunt foarte aglomerate, ele reprezintă un factor important de transmitere, pentru că acolo, mai ales dacă este aglomerație, nici nu ai cum să păstrezi distanța de 1,5 metri. În ceea ce privește hipermarketurile - depinde cât de aglomerate sunt, plus că există niște reguli, a punctat medicul infecționist.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel