Școală în sistem hibrid pentru elevii cu afecțiuni cronice. Anunțul ministrului Cîmpeanu

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat miercuri seară că, după ridicarea stării de alertă în România, nu mai există obligativitatea purtării măştii de protecţie, însă Ministerul Educației recomandă purtarea acesteia în unitățile de învățământ. 

Totodată, ministrul a anunțat că este în curs de finalizare un ordin de ministru prin care elevii cu afecțiuni cronice să poată să facă școală în sistem hibrid, până la finalul semestrului al doilea sau până când nu va mai exista transmitere comunitară a COVID-19.

Ministrul Educaţiei a declarat într-o emisiune la B1 TV că, odată cu încetarea stării de alertă, ”dispar toate restricțiile și toate facilitățile”. ”Ministerul Educaţiei a cerut imperativ să se respecte în toate unităţile de învăţământ regulile de protecţie sanitară, regulile de igienă și, de asemenea, în spaţiile închise se recomandă purtarea măştii de protecţie, pentru că pandemia nu a dispărut, avem încă transmitere comunitară”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educației a precizat că nu mai există ”bază legală primară” pentru ca şcolile să impună obligativitatea purtării măştii, dar dacă ”în regulamentele interne au prevăzute, agreate, asumate o serie de măsuri, la nivel local pot fi abordate, exclusiv la nivel local”.

 

Școală în sistem hibrid pentru elevii cu afecțiuni cronice. Anunțul ministrului Cîmpeanu

 

Pe de altă parte, Sorin Cîmpeanu a anunțat că este în curs de finalizare un Ordin de ministru care va modifica Regulamentul de organizare şi funcţionare a învăţământului preuniversitar astfel încât să poată fi suspendată activitatea cu prezenţă fizică pentru elevii care au afecţiuni cronice, precum boli respiratorii, boli imune şi autoimune, transplanturi, obezitate, diabet zaharat de tip I.

”În această seară, o vom introduce (prevederea referitoare la elevii cu afecțiuni cronice – n.red.) în acest proiect de ordin de ministru pentru ca elevii aflați în aceste situații, pe baza unei solicitări din partea părinților, să poată să aibă asigurat dreptul la educaţie în sistem hibrid, până la finalul acestui semestru sau atât timp cât există transmitere comunitară. Acești elevi vulnerabili, încadrați în aceste grupe de risc din perspectivă medicală, cu certificare medicală, la solicitarea părinților, să se poată adresa școlii, iar școala, prin decizia Consiliului de administrație, să le poată asigura dreptul la educație în format hibrid, repet, până la finalul semestrului II sau până când va înceta transmiterea comunitară”, a explicat ministrul Educației.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel