Scoția. Femeie, găsită moartă într-un apartament. Lângă ea se afla copilul ei de 1 an, plângând

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

O femeie din Uganda, care a rămas fără loc de muncă şi trăia în „sărăcie extremă” a fost găsită moartă într-un apartament din Glasgow. Alături de ea a fost găsit plângând fiul său în vârstă de un an.

Mercy Baguma, 34 de ani, şi-a pierdut locul de muncă după ce i-a expirat permisul de rezidenţă temporară şi se baza pe ajutorul fundaţiilor şi prietenilor pentru a supravieţui.  

Ea a fost găsită moartă pe 22 august. Poliţia din Scoţia a transmis că moartea este considerată una inexplicabilă, dar nu suspectă. Fundaţia Positive Action for Housing, care cunoştea cazul femeii a spus că trăia în condiţii de sărăcie extremă şi că recent a depus o solicitare de azil.  

Copilul său de un an a necesitat spitalizare pentru malnutriţie. El se află acum în grija tatălui său care locuieşte în Glasgow.  

 

„De ce mamele şi copiii sunt lăsaţi să sufere de foame în acest oraş?

 

„Mercy ne-a contactat pe 11 august şi ne-a spus că nu primeşte încă niciun sprijin financiar şi că a aplicat la Migrant Help. Dacă ar fi rămas în viaţă ar fi fost un caz de înaltă prioritate pentru plată de criză din fondurile noastre de urgenţă - cum sunt sute de alţi oameni lăsaţi în sărăcie de sistemul de azil.

Rămâne întrebarea: de ce mamele şi copiii sunt lăsaţi să sufere de foame în acest oraş? Şi de ce fundaţiile şi voluntarii trebuie să fie cei care îndreaptă situaţia? E un fapt: nu există niciun sistem de siguranţă pentru refugiaţi şi migranţi”, a spus Robina Qureshi, directorul fundaţiei.  

Fundaţia African Challenge Scotland, una din fundaţiile care i-a oferit alimente, a creat o pagină de donaţii pentru înmormântare.  

„Mercy era mereu optimistă şi îşi punea familia pe primul plan, mai ales pe fiul său. Zâmbetul ei îi făcea pe toţi să se simtă confortabil. Mercy avea probleme de sănătate, dar moartea ei a fost bruscă şi neaşteptată”, a transmis fundaţia.  

În aprilie câteva sute de solicitanţi de azil au fost transferaţi la hoteluri din centrul oraşului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel