Angajații din penitenciare ies în STRADĂ. Săptămână plină de proteste

Liviu Ludovic / 13 mai 2019, 08:03 Salveaza PDF Comentarii

Angajaţii din penitenciarele Aiud şi Rahova organizează, luni, mitinguri de protest în faţa celor două închisori, nemulţumiţi de regimul de muncă la care sunt supuşi, informează Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP) şi Federaţia Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (FSSP). 

Cele două organizaţii sindicale, care reunesc 9.000 de persoane din totalul de 13.000 de salariaţi din sistemul penitenciar, au adoptat un calendar de proteste potrivit căruia în zilele de luni, miercuri şi vineri, vor avea loc mitinguri în penitenciarele din ţară.

Sindicaliştii au următoarele revendicări: adoptarea statutului poliţistului de penitenciare (eliminarea amendamentelor neconstituţionale, nedemocratice şi anti-sindicale), publicarea de urgenţă a ordinului de ministru privind plata orelor suplimentare pentru perioada 2019-2021 (impus prin OUG 114/2018) - similar celorlalte instituţii din structura de apărare naţională, interzicerea muncii forţate în sistemul penitenciar, unde deţinuţii sunt plătiţi, spre deosebire de personal; plata muncii suplimentare necompensate cu timp liber (conform legii) - similar celorlalte instituţii din structura de apărare naţională, stoparea suprasolicitării şi vulnerabilizării personalului ca soluţie pentru lipsa de resurse umane şi financiare, precum şi ca reacţie managerială la dezacordul de a munci suplimentar; plata cheltuielilor turistice pentru întreg personalul şi nu doar pentru 17% dintre salariaţi.

În calendarul de acţiuni de protest pregătit de cele două organizaţii sindicale se mai află şi un miting în Piaţa Victoriei, programat pentru luna iunie, la care sunt aşteptate 3000 de persoane.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.83