Salvini, MESAJ pentru românul care a răsturnat un microbuz școlar și a FUGIT

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Ministrul de Interne italian Matteo Salvini a reacționat dur, după accidentul provocat de un șofer român în Padova. 

Vineri, un român a fugit de la locul accidentului, după ce microbozului școlar pe care-l conducea s-a răsturnat. Matteo Salvini a reacționat câteva ore mai târziu pe Twitte.

"Putea fi un masacru, îmi imaginez supărarea părinților", a scris Matteo Salvini, care l-a criticat pe șoferul român. "Cum să încredințezi viețile copiilor unui astfel de om?", a mai scris Salvini.

Potrivit publicației Il Giornale, vicepremierul italian i-a lăudat pe polițiști și pompieri pentru intervenția lor.

Vezi și: Italia. Șofer ROMÂN, implicat într-un ACCIDENT. A FUGIT lăsând COPIII răniți în MICROBUZUL pe care îl conducea

Potrivit ilmessaggero.it, accidentul s-a petrecut la ora 13.40, iar în microbuz se aflau 15 elevi care se întorceau de la cursuri. Primul raport spune că sunt șapte copii răniți, cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani. Copiii au fost salvați și duși la spital.

Conform unei prime reconstrucții, autobuzul școlar mergea pe un drum înclinat și într-o curbă autovehiculul s-a răsturnat.

Șoferul, un român, în vârstă de 50 de ani, a fugit imediat de la locul accidentului, abandonând vehiculul cu elevii răniți înainte de sosirea salvatorilor. A fost urmărit de-a lungul drumului regional 10, iar după două ore de o patrulare a carabinierilor a fost găsit. La vederea autorităților, românul a încercat să scape din nou, dar a fost blocat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel