S-a întors cu cei 8 copii în România: „În Anglia erau prea libertini, aici cresc cu frică de Dumnezeu”

Familia Chelba
Foto: Facebook/ Mânăstirea Putna
Bucovineanca Zamfira Chelba a ales să lase Londra pentru a-și crește cei opt copii acasă, aproape de Biserică și de valorile tradiționale românești.

Zamfira Chelba, originară din Bucovina, a povestit în revista „Cuvinte pentru tineri”, editată de Mănăstirea Putna, motivele pentru care a decis să părăsească Anglia, unde trăia cu familia, și să se întoarcă în România.

„În Anglia era ușor, din punct de vedere material, cu copiii. Era ușor să cumperi haine, mâncare, tot ce îți trebuia, dar pe de altă parte nu-mi plăcea, deoarece copiii de acolo mi se păreau prea libertini, fără respect și parcă simțeam sufletește că nu este bine să-mi cresc copiii acolo”, a mărturisit ea.

Momentul de cotitură: „Simțeam că ne îndepărtăm de Dumnezeu”

Zamfira Chelba spune că decizia revenirii în țară nu a venit brusc, ci după o perioadă de frământări sufletești.

„La un moment dat, mi-am dat seama că lucrurile nu merg într-o direcție bună, mai ales pentru faptul că simțeam că ne îndepărtăm de Dumnezeu. Și atunci am început să mă rog, să-mi dea Dumnezeu un semn și să-mi arate unde este bine pentru noi, în România sau în Marea Britanie, pentru că deja ne obișnuiam și chiar ne gândeam să rămânem în Marea Britanie”, a mărturisit Zamfira Chelba.

România - locul unde copiii învață respectul și credința

Pentru Zamfira, revenirea acasă a însemnat mai mult decât schimbarea mediului:

„În România, mi se pare că este mult mai ușor să-i apropii de Dumnezeu și să-i crești cu frică de Dumnezeu, cu rușine, cu respect față de oameni în vârstă, față de bunici, de părinți, de toată lumea”.

Fără regrete: copiii cresc mai aproape de familie și tradiție

„Nu regret nicio clipă că m-am întors în România. Copiii cresc mult mai bine aici, mai aproape de părinți și de Biserică. În România le transmitem niște trăsături morale pe care în Anglia, cu oboseala de acolo, înconjurați de bunăstare, de tehnologie și de tot ce era acolo, nu cred că reușeam să le transmit”, a subliniat Zamfira Chelba.

Hotărârea de a reveni în România nu a fost ușoară. În cele din urmă, s-a luat decizia ca mama să se stabilească în România împreună cu cei opt copii, pentru a le oferi mediul pe care îl considera potrivit pentru formarea lor morală și spirituală. Soțul a rămas în Marea Britanie pentru a munci, însă vine frecvent în țară pentru a fi alături de familie.

Alte știri de interes
x close