S-a cazat la hotel, dar nu a mai vrut să plătească. Ce a pățit un bucureștean

Alexandru Ichim |
Data publicării:
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

A petrecut la un hotel, iar mai apoi a vrut să plece fără să plătească. Un bucureștean i-a dat un motiv halucinant patronului de hotel. 

Un incident mai puțin obișnuit a avut loc în județul Tulcea. După două nopţi petrecute la un hotel din municipiul Tulcea, un bărbat din Bucureşti a refuzat să plătească unitatea de cazare. La fața locului au intervenit imediat jandarmii tulceni.

În cursul zilei de ieri, în jurul orei 12,00, jandarmii, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost solicitaţi, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, să intervină la o unitate de cazare din municipiul Tulcea, unde un bărbat a reclamat că o persoană refuză să plătească suma aferentă cazării.

Patronul hotelului, suspicios față de client



Ajunşi la faţa locului, jandarmii au identificat apelantul, respectiv reprezentantul unităţii de cazare, care a declarat că în cursul zilei de ieri, un bărbat care fusese cazat două nopţi la hotel, a solicitat prelungirea sejurului cu încă o noapte. Acestuia i s-a cerut să plătească mai întâi cele două nopţi de cazare şi consumaţia aferentă, însă bărbatul reclamat a precizat că nu are bani la el şi a vrut să părăsească imediat unitatea de cazare, motivând că va aduce banii mai târziu.

Reprezentantul hotelului nu a avut încredere în cele spuse de bărbat şi i-a comunicat că va apela la forţele de ordine pentru clarificarea situaţiei, ceea ce a și făcut. 

Oprit de jandarmi 



Întrebat de cele întâmplate, bărbatul în cauză, a declarat că a minţit că va aduce bani pentru a plăti cazarea şi că a avut intenţia de a pleca de la faţa locului, însă a fost oprit de jandarmi.

Bărbatul are și alte antecedente penale



În urma verificărilor efectuate, jandarmii au constatat că bărbatul figurează şi cu antecedente penale, executând în trecut mai multe pedepse pentru furt, conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără a poseda permis de conducere.

Jandarmii au întocmit pe numele bărbatului actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor. Cercetările sunt continuate de poliţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel