Rusia, nouă amenințare la adresa țărilor 'neprietenoase', inclusiv la adresa României

Andrei Itu |
Data publicării:
Consilierul lui Zelenski: Războiul ar mai putea dura între două şi şase luni
Consilierul lui Zelenski: Războiul ar mai putea dura între două şi şase luni

Ţările care erau considerate până în prezent 'neprietenoase' la adresa Rusiei pot fi de acum numite ţări 'ostile', întrucât acestea duc un război pe plan diplomatic, politic şi economic împotriva Federaţiei Ruse, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă Interfax. 

'Orice război se termină cu pacea, iar această lume va fi una în care vocea noastră va fi auzită, în care ne vom simţi confortabil, în siguranţă şi în care vom sta cu încredere', a punctat el, vorbind la conferinţa educaţională 'Noi Orizonturi', recunoscând astfel că aşa-numita 'operaţiune militară specială' în Ucraina este un război, notează EFE.

Peskov a spus că ţările occidentale, inclusiv SUA, poartă un 'război hibrid' împotriva Rusiei în acest moment.

'Nu se limitează la consilierii militari britanici şi americani care îi învaţă pe naţionaliştii ucraineni înarmaţi ce să facă şi le oferă şi informaţii operative. Nu, acesta este un război diplomatic şi politic. Se fac încercări de a ne izola pe plan internaţional, iar aceasta este un război economic', a declarat Peskov, în cadrul forumului organizat de societatea 'Znanie' ('Cunoaşterea').

'Ceea ce fac ele este război'

 

'Le numim în continuare într-un mod blând drept state 'neprietenoase'. Dar aş spune că deja acestea sunt state 'ostile' pentru că ceea ce fac ele este război', a insistat purtătorul de cuvânt al Kremlinului. 'Dreptul la proprietate privată a încetat să mai fie sacru, dreptul la active a încetat să mai fie sacru, iar banii noştri naţionali, care ne-au fost sechestraţi, au fost blocaţi', a pus Peskov, care, împreună cu actuala sa soţie Tatiana Navka, celebră patinatoare (de altfel, de naţionalitate ucraineană, fiind născută la Dnepropetrovsk), şi copiii săi adulţi se află pe lista cu sancţiuni occidentale.

'Uneori se pare că însăşi existenţa Rusiei ca stat irită Occidentul colectiv în mod semnificativ şi acesta nu se va opri de la nimic pentru a nu ne permite să ne dezvoltăm aşa cum ne dorim şi să trăim aşa cum ne dorim', a declarat reprezentantul Kremlinului.

Rusia va depăşi această perioadă de 'furtună perfectă' şi îşi va atinge toate obiectivele, întrucât Vladimir Putin 'ştie încotro îşi duce ţara' şi se bucură de sprijinul populaţiei, a mai declarat Peskov, afirmând că, dacă o ţară 'nu acţionează ferm şi nu îşi apără cu curaj interesele existenţiale, ea îşi va pierde independenţa, suveranitatea şi nu va mai putea lua propriile decizii'.

Țările care sunt considerate 'neprietenoase'

 

Moscova consideră 'neprietenoase' toate statele care i-au impus sancţiuni după invazia în Ucraina, inclusiv Japonia, SUA şi toate statele membre ale Uniunii Europene.

La 14 mai, ministrul de externe rus Serghei Lavrov afirmase că ţările occidentale au declarat Rusiei un război hibrid total, acuzând SUA că au pregătit actuala criză încă de la finele Războiului rece, şi spunând că Moscova acceptă această provocare, potrivit RBC.ru.

La rândul său, Dmitri Peskov a afirmat că Rusia 'are totul' pentru a surmonta conflictul (din Ucraina) cu Occidentul, aşa cum Kremlinul îl numeşte în mesajele adresate audienţei interne, şi a asigurat că 'la ora actuală, o ţară nu poate fi izolată nici economic, nici diplomatic, nici informaţional'. 'Avem propriile noastre tehnologii şi avem posibilitatea de a înlocui importurile', a asigurat el, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel