Un exemplu concret vine din Țările de Jos, unde studenții și lucrătorii români întâmpină obstacole serioase în exercitarea dreptului la vot.
Secție de votare în câmp
Cristina Damian, studentă în Tilburg, descrie experiența sa de vot ca fiind un adevărat test de rezistență. Dacă la alegerile trecute secția de votare era la două minute de gara centrală din Breda, acum a fost relocată într-o zonă industrială, greu accesibilă pietonilor.
”Eu locuiesc în Tilburg și cea mai apropiata secție e în Breda, la marginea orasului, într-un câmp cu niște depozite prin jur. Pe 1 decembrie secția era la 2 minute de gara centrală din Breda. De data asta a trebuit să mai merg vreo 20 de minute spre o stație de autobuz, de unde am reușit, după alte vreo 20 de minute, să iau autobuzul spre câmp. Nici trotuar nu era în zona aia, și nici alți pietoni. Practic am ajuns într-o zona industrială de la marginea orașului. Cel mai amuzant a fost la întoarcere. Stația de autobuz din câmp a fost mutată temporar pentru construcții, și Google Maps mă trimitea la stația veche. Ma rog, după ce m-am plimbat puțin pe o potecă înghesuită efectiv pe marginea șoselei, am reușit să iau autobuzul și să mă întorc”, a explicat Cristina Damian, studentă în Tillburg, Olanda, în exclusivitate pentru StiriDiaspora.ro.
Patru ore pentru un vot
Cu taxiul sau Uberul prea scumpe pentru un student, alternativa a fost un drum de patru ore dus-întors, doar pentru a putea vota.
”Taxi sau Uber e foarte scump în Olanda, așa că nu am avut de ales decât să stau 4 ore pe drumuri. Nu am verificat toate orașele, dar în Den Bosch as fi avut aceeași situație. Degeaba au pus 23 de secții de vot, tot atât ar fi durat să merg în centrul Amsterdamului și înapoi”, ne-a mărturisit Cristina Damian, studentă în Tillburg, Olanda, care ne-a indicat și cum este poziționată secția de votare.
Peste 121.000 de alegători din diaspora au votat la primul tur al alegerilor prezidențiale până sâmbătă, ora 09:00 (ora României), conform datelor în timp real ale Autorității Electorale Permanente (AEP). De la deschiderea urnelor, joi seara, ora 22:00 (ora României), până sâmbătă, ora 09:00, au votat 121.Início035 de cetățeni români. În plus, 4.106 alegători au optat pentru votul prin corespondență, totalul voturilor din străinătate atingând 125.141.
Votul în diaspora la alegerile prezidenţiale se desfăşoară pe parcursul a trei zile, de vineri până duminică:
* vineri, 2 mai, între orele 7:00 şi 21:00 (orele locale);
* sâmbătă, 3 mai, între orele 7:00 şi 21:00 (orele locale);
* duminică, 4 mai, între 7:00 (ora locală) şi 21:00 (ora locală a României).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News