România, ținută încă în șah cu privire la aderarea la Schengen. Rareș Bogdan: „Suntem cel mai aproape din toate încercările“

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Mai mulți eurodeputați, din mai multe țări europene, nu înțeleg de ce România este încă ținută în șah cu privire la aderarea la spațiul Schengen.

Europarlamentarul român Rareş Bogdan spune că sunt elemente care arată că lucrurile stau destul de bine în acest moment și că, pe 9 decembrie, României i se vor deschide porțile zonei de circulație liberă în Europa.

"Nu vreau să vin cu certitudini că nu le am, nu le are nimeni decât bunul Dumnezeu, în schimb pot să spun că suntem cel mai aproape de Schengen din toate încercările noastre timp de 11 ani.

Eu cred că pe data 9 decembrie nimeni nu poate să oprească România de a intra în spațiul Schengen.

Din punct de vedere tehnic, după cum s-a a văzut pe concluziile delegației celor 22 de specialiști din 12 țări, lucrurile sunt extrem de clare“, consideră eurodeputatul român.

Rareș Bogdan a afirmat că România este pregătită din punct de vedere tehnic pentru a face parte din Schengen.

România, ținută încă în șah“cu privire la aderarea la Schengen. Rareș Bogdan: „Suntem cel mai aproape din toate încercările“

 

România este pregătită din punct de vedere tehnic. Vizita lor în șapte puncte de frontieră, două centre de imigranți și centrul de cooperare poliţienească a arătat extrem de clar că nu există nicio motivație pentru ca România atât din punct de vedere fluvial, maritim, cât și din punct de vedere aeroportuar, respectiv terestru sau feroviar, să fie blocată în accesul spre Schengen", a spus Rareş Bogdan.

Rareş Bogdan mai spune că nu avem niciun motiv să fim îngrijoraţi cu privire la Suedia.

Trei țări nu sunt, de principiu, de acord ca România să facă parte din Schengen. În Suedia, se opun socialiștii care susțin guvernul, în Austria, creștin-democrații, care dețin și funcția de cancelar, iar în Olanda, progresiștii. În același timp, lărgirea frontului opoziției anti-Schengen îi dă un oarecare confort premierului olandez, care făcea față mai greu presiunilor fiind singur împotriva României și Bulgariei.

Problema extinderii Schengen este condusă de actuala președinție a Uniunii Europene, Republica Cehă, care dorește ca țările UE să ia o decizie în decembrie. Potrivit propunerii prezentate în comisia de justiție, guvernul consideră că Croația, precum și România și Bulgaria sunt pregătite să adere la Schengen.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

16 apr 2024, 20:40 in Știri
Primar PNL, găsit spânzurat 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel