România se pregătește pentru un posibil blackout, în contextul penelor de curent în Republica Moldova și Ucraina

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

În contextul în care Ucraina și Republica Moldova au parte de pene generale de curent după bombardamentele ruşilor care atacă instalațiile, în pragul iernii, România se pregătește și gândește măsuri pentru eventualitatea în care vom avea un posibil scenariu negru (blackout).

„Trebuie să ai o sursă de lumină pe baterie, sursele de lumină pe led acum pe baza de led pot să persiste mult.

Apă, pentru că poate să se întrerupe apa dacă există o întrerupere îndelungată de curent, apa potabilă 2 litri pe persoană minim, pentru 24 de ore și să ai minim pentru 3 zile aceste provizii.

Mâncare care nu necesită a fi gătită. Să ai medicamentele tale dacă ești bolnav cronic, să ai medicamentele măcar pentru câteva zile neexpirate.

Sau un radio trebuie să ai, să asculți dacă sunt recomandări care vin. Radioul funcționează chiar dacă se întâmplă să se întrerupă, de exemplu, televiziunea și așa mai departe”, îi sfătuiește Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență pe români.

România se pregătește pentru un posibil blackout, în contextul penelor de curent în Republica Moldova și Ucraina 

 

Pe lângă aceste lucruri, pe care să le numim existențiale, Șeful DSU mai sfătuiește românii să aibă lanterne sau bani cash.

„Să ai lanterne, acum sunt lanterne pe led pe care poţi să le ţii pornite o durată foarte lungă, cu o baterie, să ai aşa ceva în casă. Lumânările sunt periculoase pentru că pot produce incendii, însă sisteme de iluminat pe led care merg pe baterie şi care să ţină ore sau chiar zile există şi poate că e bine să ai aşa ceva în casa de rezervă. Nu numai pentru situaţia de acum, Doamne-fereşte un cutremur, altă urgenţă. Să ai aşa ceva în casă este obligatoriu. Bineînţeles, la asta se adaugă tot ce recomandăm pe site-ul Fii pregătit în caz de diferite categorii de urgenţă pentru cele trei zile.

Faptul că ATM-urile posibil să nu funcţioneze, este bine să ai o sumă mică să fie la dispoziţia ta ca să poţi achiziţiona lucruri de necesitate, să nu depinzi doar de card”, a adăugat Arafat.

Amintim că, miercuri, Republica Moldova s-a confruntat cu o pană majoră de curent, după atacurile din Ucraina.

Cu toate acestea, România este departe de a fi într-o astfel de situație. „Este foarte, foarte puțin probabil și sperăm să nu vedem astfel de scenariu”, a explicat Arafat. „Nu putem să ne comparăm cu Ucraina sau Moldova, pentru că România are alte resurse și alte conexiuni pentru curent. Pentru asta, când se întâmplă ceva în Ucraina, din păcate, Moldova este afectată că este interconectată cu ei. România are și alte situații, alte posibilități care nu au dus la întrerupere de curent, așa că, din acest punct de vedere, România la acest moment are pregătirea necesară. Nu excludem să apară situații de urgență care să necesite reacții din partea companiilor care furnizează și din partea protecției civile române”, a adăugat Arafat.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel