Român urmărit internațional pentru tentativă de omor în Germania, prins la Cluj-Napoca. Era membru al grupării Hells Angels

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Un român 37 de ani din județul Mureș, acuzat de șantaj și tentativă de omor pe teritoriul Germaniei, membru al grupării de motocicliști Hells Angels, a fost capturat la Cluj-Napoca.

Românul era căutat încă din luna octombrie a anului 2020. Surse judiciare au declarat pentru Gândul că este vorba de Ioan-Florin R., de 37 de ani, membru în gruparea Hells Angels.

„Azi (n.r. ieri), în jurul orei 18.00, în urma activităților informativ-operative desfășurate de către polițiștii specializați în depistarea persoanelor urmărite, din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Cluj,  în colaborare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, precum și cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj, a fost  depistat un bărbat, pe numele căruia erau emise două mandate europene de arestare.

Cel în cauză, un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din județul Mureș, a fost dat în urmărire de către autoritățile germane, în luna octombrie a anului trecut, după ce în luna august a aceluiași an, ar fi săvârșit o faptă de șantaj, totodată fiind acuzat  de săvârșirea unei infracțiuni de omor sub forma tentativei, pe teritoriul statului german.

Bărbatul urmează a fi prezentat procurorilor din cadrul Curții de Apel Cluj, în vederea confirmării celor doua mandate.

Român urmărit internațional pentru tentativă de omor în Germania, prins la Cluj-Napoca

 

Poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.”, transmite IPJ Cluj.

Bărbatul ar făcea parte din grupul Hells Angels. Autorităţile din Statele Unite ale Americii au solicitat sprijinul procurorilor DIICOT, anul trecut, în vederea desfăşurării unei investigaţii cu privire la un grup infracţional organizat, responsabil de obţinerea unor cantităţi însemnate de cocaină şi metamfetamină în SUA şi în alte state şi distribuirea acestor droguri în UE şi în Nouă Zeelandă.De asemenea, gruparea a desfăşurat activităţi de spălare a banilor obţinuţi din traficul de droguri.

Era membru al grupării Hells Angels

 

În urma perchezițiilor, au fost ridicate un număr de 12 motociclete și două autoturisme de lux. În urma activităților desfășurate au fost indisponibilizate suma de 200.000 USD, o armă letală și cantitatea de 100 de grame de cocaină. Şeful Hells Angles România şi alţi motociclişti ai clubului Hells Angels a fost ridicati de mascaţi, mai amintește Gândul.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel