Român condamnat la 5 ani de închisoare în Italia, prins la Botoşani

Echipa Stiri Diaspora / 28 aug 2022, 18:36

Un bărbat din judeţul Botoşani, care era dat în urmărire, după ce a fost condamnat în Italia în urma unei spargeri a unui magazin de telefonie mobilă, a fost capturat de poliţiştii din Botoşani, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.

Potrivit sursei citate, poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale, cu sprijinul celor din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 5 Mihăileni, au reuşit identificarea unui bărbat, de 36 de ani, din comuna Dersca, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare, emis de autorităţile din Italia.

Bărbatul a fost condamnat la cinci ani şi 11 luni de închisoare, pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat.

"Bărbatul, în complicitate cu alte persoane, prin spargerea unui geam, ar fi pătruns într-un magazin, de unde ar fi sustras mai multe telefoane mobile, creând un prejudiciu estimat la 59.000 de euro. Acesta a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind escortat către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, unde a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat în faţa instanţei de judecată", a afirmat reprezentantul IPJ Botoşani.

Citește mai departe: Italia. Muncitor român, criză de nervi la vederea facturii de curent. A spart aparatura din casă și și-a amenințat cu moartea soția și fiul

 

Un român din Italia a fost arestat, după ce și-a amenințat cu moartea soția și copilul pentru că au consumat prea mult curent. Se pare că bărbatul a luat-o razna după ce a văzut valoarea facturii de energie electrică, în contextul în care fiul său este major și se joacă toată ziua pe Playstation.

Incidentul s-a petrecut în seara zilei de miercuri, 24 august 2022, atunci când românul în vârstă de 50 de ani și stabilit de 20 de ani în Pesaro (Marche), s-a înfuriat la culme la vederea ultimelor facturi de utilități. Bărbatul și-a vărsat apoi mânia asupra soției și fiului său, pe care i-a insultat și amenințat, apoi le-a distrus dispozitivele electronice favorite din locuință.

Soția a cerut ajutorul carabinierilor, iar bărbatul a primit interdicția de a se apropia la mai puțin de 100 de metri de soția și fiul său.

Românul a luat-o razna când a văzut cât are de plată la curent și gaze

 

Potrivit publicației italiene Il Resto del Carlino, bărbatul tocmai se întorsese acasă și, în momentul în care a văzut facturile la energie electrică și gaze, care aveau o valoare de două ori mai mare decât luna trecută, a luat-o razna complet. În episodul de furie extremă, el a pus mâna pe o foarfecă și a îndreptat-o către soție și fiul său, amenințăndu-i cu moartea. Ulterior, el a distrus televizorul și Playstation-ul.

„Trebuie să-ți găsești un loc de muncă, nu poți să stai acasă și să te joci toată ziua”, a strigat acesta nervos, insultându-și și bruscându-și fiul, în timp ce mama acestuia încerca să-l apere de tatăl său.

Incidentul s-a petrecut sub ochii speriați ai fiicei minore a bărbatului. Potrivit sursei citate, criză violentă a fost amplificată și de faptul că acesta se afla sub influența alcoolului. Criză care s-a încheiat atunci când soția sa a reușit să ia telefonul mobil pentru a apela poliția și a-și denunța soțul.

Poliția i-a interzis să se mai apropie de familia sa

 

Românul este muncitor în domeniul construcțiilor. Când au sosit carabinierii la fața locului, el s-a calmat complet, a predat tăcut cheile casei și a nu a dorit să conteste acuzațiile de infracțiuni de amenințări agravate și rele tratamente aplicate în familie. În plus, i s-a interzis prin ordin al poliției apropierea, la mai puțin de o sută de metri, de soția și fiul său.

După validarea măsurii luate împotriva sa, care a avut loc vineri, 26 august, suspectul, apărat de avocații Luigi Farachi și Cinzia Fenici, s-a prevalat de dreptul de a nu răspunde.

Citește continuarea aici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0