Rep. Moldova a cerut gaze României. Ciucă: "Le putem da cinci milioane de metri cubi pe an" 

nicolae-ciuca-premier-foto
România poate să dea Republicii Moldova cel mult cinci milioane de metri cubi de gaz pe zi, a declarat, luni, premierul Nicolae Ciucă, precizând că statul moldovean a cerut ţării noastre să primească gaz natural.

"Au nevoie (cei din Republica Moldova - n.r.), atunci când am discutat cu premierul Gavriliţa, de 150 de milioane de metri cubi. (...) Mai trebuie să vedem ce cantităţi putem să asigurăm în perioada imediat următoare, pentru că, aşa cum arată situaţia în depozite astăzi, avem înmagazinat peste 86%, aproximativ 87%, ceea ce înseamnă că, dacă reuşim să avem semnate contracte pentru perioada de iarnă, pentru a menţine echilibrul în sistem şi pentru a avea cantităţile necesare în zilele de temperaturi joase, putem să asigurăm cantitatea respectivă", a afirmat Ciucă.

Întrebat dacă va avea o problemă Republica Moldova cu gazul la iarnă, premierul a spus: "Dacă acum când discutăm, dacă acum li se va opri furnizarea de gaz de către de către Gazprom, au într-adevăr o problemă, iar noi putem să asigurăm către Republica Moldova acea cantitate pe conducta Ungheni - Ungheni şi acoperă, dar nu necesarul de care are nevoie, 5 milioane de metri cubi putem să dăm pe zi, dar nu mai mult.

Ciucă: "România va avea gaze suficiente"

Şeful Executivului s-a aflat sâmbătă la Sofia, unde a participat la evenimentul de lansare a exploatării comerciale a Interconectorului Grecia - Bulgaria.

"Este o activitate pe care o aşteptam de mult timp, pentru că operaţionalizarea acestui interconector, practic, pune în valoare demersurile pe care le-am făcut pentru indetificarea de noi surse de energie şi, desigur, pentru diversificarea reţelelor de transport al gazelor, astfel încât Coridorul sudic să poată să asigure conectivitatea pe proiectul pe are noi l-am demarat şi l-am pus în aplicare odată cu Bulgaria, Ungaria şi Austria, vorbim de proiectul BRUA. Prin acest interconector, practic, se realizează punerea în valoare a proiectului BRUA şi totodată ne ajută să putem la rândul nostru să sprijinim Republica Moldova şi Ucraina prin cantităţile de gaz care pot fi transportate prin acest coridor", a spus Ciucă, într-o declaraţie acordată presei la sediul Ambasadei României la Sofia.

Şeful Executivului de la Bucureşti a menţionat că a avut şi o întrevedere cu preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, cu care a vorbit despre demersurile ce urmează a fi făcute pentru mărirea capacităţii de tranzit al gazelor.

"Am discutat acest subiect pentru că împreună am ajuns la concluzia că este nevoie ca societăţile naţionale de transport gaz să poată să conlucreze mai bine şi să folosească fondurile europene, pentru că sporirea capacităţii de transport gaze nu este doar în beneficiul ţării noastre, ci este în beneficiul tuturor ţărilor din regiune şi, de asemenea, asigurăm o capacitate de transport mai mare pentru Europa Centrală", a explicat Ciucă.

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close