Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,32% în august. Cele mai mari scumpiri: gaze (70%), cartofi (54%) și ulei (50%)

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,32% în luna august a acestui an, de la 14,96% în iulie, în condiţiile în care preţurile mărfurilor alimentare au urcat cu 18,22%, cele ale mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 15,98%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8,26%, conform datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

„Preţurile de consum în luna august 2022 comparativ cu luna iulie 2022 au crescut cu 0,6%. Rata inflaţiei de la începutul anului (august 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 11,6%. Rata anuală a inflaţiei în luna august 2022 comparativ cu luna august 2021 este 15,3%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2021 - august 2022) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2020 - august 2021) este 11,0%”, se arată în comunicatul INS.

Conform datelor INS, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna august 2022 comparativ cu luna iulie 2022 este 100,44%.

Instituţia menţionează că rata anuală a inflaţiei în luna august 2022 comparativ cu luna august 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 13,3%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2021 - august 2022) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2020 - august 2021) determinată pe baza IAPC este 9,5%.

Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 13,9% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 7,5% pentru sfârşitul anului viitor, potrivit datelor prezentate în august de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

 

BNR estima în mai 2022 o inflaţie de 12,5% pentru finalul acestui an



BNR estima în mai 2022 o inflaţie de 12,5% pentru finalul acestui an şi de 6,7% pentru 2023.

Conform băncii centrale, rata anuală a inflaţiei IPC se plafonează pe parcursul trimestrului III, iar din trimestrul IV se înscrie pe o traiectorie descendentă, sub ipoteza detensionării graduale a pieţelor en gros de energie şi a celor ale produselor agroalimentare, precum şi a disipării treptate a sincopelor în lanţurile globale de valoarea adăugată, dar şi ca urmare a unor efecte de bază, după corecţiile puternic ascendente ale preţului energiei din 2021, înainte de implementarea schemelor de sprijin ale consumatorilor casnici.

BNR se aşteaptă la o întrerupere temporară a tendinţei dezinflaţioniste în trimestrul II din 2023, odată cu ieşirea din vigoare a măsurilor de plafonare a preţurilor la energia electrică şi gazele naturale.

La orizontul prognozei, iunie 2024, nivelul proiectat este de 2,3%, în interiorul intervalul ţintei de inflaţie, pe fondul manifestării unui efect de bază substanţial.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

03 oct 2024, 23:07 in Sport
PAOK - FCSB, rezultat final
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel