Potopul s-a dezlănțuit în Europa. Vremea extremă a făcut prăpăd în cele mai cunoscute orașe

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Potopul s-a dezlănțuit în Europa. Vremea extremă a făcut prăpăd în cele mai cunoscute orașe
Potopul s-a dezlănțuit în Europa. Vremea extremă a făcut prăpăd în cele mai cunoscute orașe

Potop şi foc în Europa. Cel puţin 20 de oameni au fost răniţi în Spania, după ce trenul în care se aflau a fost înconjurat de flăcări. Garnitura traversa o zonă unde incendiile de vegetaţie au scăpat de sub control, pe fondul secetei. În Franţa şi Marea Britanie, furtunile le dau bătăi de cap localnicilor. În Paris, străzi şi staţii de metrou au ajuns sub ape, după ce într-o oră a plouat cât într-o lună, iar în Regat, milioane de oamenii au fost avertizaţi să fie pregătiţi să fugă din calea puhoaielor. 

În Franţa, după caniculă şi incendii a venit potopul. O ploaie violentă de vară a făcut prăpăd în Paris. Mai multe bulevarde celebre au ajuns sub ape şi mai multe staţii de metrou au fost închise, după ce apa s-a scurs pe scări și a inundat peroanele.

Potop şi de cealaltă parte a Canalului Mânecii. Străzi întregi s-au inundat şi au paralizat traficul. Britanicii s-au adaptat rapid. Mai mulţi domni au fost surprinşi în timp ce cărau în braţe femei, ca să le ferească de valurile care străbăteau aleile.

În sudul Angliei, a fost emis şi un cod portocaliu, iar meteorologii atrag atenţia că vremea capricioasă ar putea să pună în pericol vieţile oamenilor.

Peste 3 milioane de oamenii au fost deja sfătuiţi să îşi pregătească o valiză de urgenţă cu cele necesare, în caz că vor fi nevoiţi să fugă din calea puhoaielor.

În Grecia în schimb se întorc temperaturile de foc, relatează Observator. Ministerul român de Externe îi avertizeaază pe cetăţenii români care se află sau care vor să meargă în vacanţă că ţara se află în următoarele zile sub avertizare meteo de caniculă pentru cu temperaturi ce pot atinge 42 de grade Celsius.

 

Vezi și

 

Europa arde, în timp ce europenii caută lemn de foc.

 

UE se află pe traiectoria către un record al incendiilor. Valuri de căldură extremă, agravate de condiţii de secetă larg răspândite, au dus la o vară de incendii devastatoare. Conform European Forest Fire Information System, aproximativ 1,6 milioane de acri [aproximativ 650.000 hectare - n.trad.] de teren - o suprafaţă de opt ori mai mare ca a oraşului New York - au ars pe continent de la începutul anului. Cifra e cu 56% mai mare decât recordul anterior stabilit în 2017 şi dublul mediei anuale calculate pentru intervalul 2006-2021, conform instituţiei UE.

Spania, România şi Portugalia sunt statele UE cel mai grav lovite; mii de oameni au murit din cauza caniculei. Săptămâna trecută în regiunea Gironde din sud-vestul Franţei, unde se află faimoasele podgorii de Bordeaux, sute de pompieri de pe tot cuprinsul UE s-au grăbit să ajute la stingerea incendiului care a devastat mii de hectare de pădure de pini.

Citește continuarea AICI...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel