Post de radio din Rusia, atacat de hackeri, a difuzat imnul Ucrainei

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Post de radio din Rusia, atacat de hackeri, a difuzat imnul Ucrainei. Sursa - Pexels
Post de radio din Rusia, atacat de hackeri, a difuzat imnul Ucrainei. Sursa - Pexels

Postul de radio din Rusia Kommersant FM, a fost atacat, miercuri, de o grupare de hackeri, care a difuzat imnul național ucrainean și cântece împotriva războiului, ca protest față de invazia Ucrainei de către Rusia, relatează The Moscow Times.

Imediat după atacul cibernetic, postul de radio și-a încetat emisia. „Postul radio a fost atacat. Emisia pe internet va fi reluată în curând”, a confirmat Kommersant FM, citat de The Moscow Times.

Hackerii au difuzat, de asemenea, și melodia trupei ruse de rock Nogu Svelo! „We Don’t Need a War” (Nu avem nevoie de război), în care se aude de mai multe ori un citat al ministrului rus de Externe Serghei Lavrov care se traduce aproximativ prin „un om dur se ține întotdeauna de cuvânt”.

Atacul asupra Kommersant FM este cel mai recent dintr-o serie de atacuri cibernetice asupra unor instituții guvernamentale și mass media, după ce Rusia a invadat Ucraina,

La începutul lunii mai, Rutube, alternativă rusească a YouTube, a picat în urma unui atac cibernetic, chiar înainte de parada anuală de Ziua Victoriei din Piața Roșie din Moscova.

În luna mai, presa ucraineană a publicat fotografii care ilustrau atacurile cibernetice asupra mai multor canale de televiziune rusești. Pe posturile TV era afișat mesajul: „Sângele miilor de ucraineni și a sutelor de copii este pe mâinile voastre. Televiziunea și autoritățile mint. Nu!  războiului”.

În aprilie, o altă grupare de hackeri a publicat datele personale ale  120.000 de militari ruși, care luptă în Ucraina, precum și date de la Ministerul Culturii, Banca Centrală și autoritatea de reglementare a comunicațiilor, Roskomnadzor.

 

Ucraina a acuzat armata rusă că a răpit locuitori din regiunea Herson și îi ține în „camere de tortură”

 

Ucraina a acuzat armata rusă că a răpit locuitori din regiunea Herson, în sudul țării, și îi ține în „camere de tortură”, relatează The Guardian.

„Potrivit informațiilor noastre, aproximativ 600 de persoane sunt reținute în subsoluri special amenajate, în camere de tortură, în regiunea Herson”, a declarat Tamila Tacheva, reprezentantul permanent al președinției ucrainene în Crimeea, într-un briefing.

Aproximativ 300 de persoane se află "în beciuri" în orașul Kherson, iar restul în alte localități din regiune, a declarat Tacheva, potrivit agenției de presă de stat ucrainene Ukrinform.

Ei sunt deținuți în condiții inumane și torturați, spune Tamila Tacheva. Cei reținuți sunt "în principal jurnaliști și activiști" care au organizat "mitinguri pro-ucrainene în Herson și în regiune" după ce trupele rusești au ocupat teritoriul, precum și prizonieri de război, a precizat Tacheva.

Unii ucraineni deținuți în regiunea Kherson - civili, dar și combatanți reținuți - au fost trimiși în închisori din Crimeea, a adăugat ea. Informațiile nu pot fi verificate în mod independent.

Moscova susţine că a „eliberat complet” zonele rezidenţiale din Severodoneţk

 

Armata rusă a "eliberat complet" zonele rezidenţiale din Severodoneţk, oraş din estul Ucrainei, în prezent epicentrul luptelor din regiune, a afirmat ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, citat de AFP.

Situaţia din Severodoneţk, important centru urban din regiunea Lugansk (est), este stabilă, dar complicată, a declarat primarul ucrainean al oraşului, Oleksandr Striuk, citat de agenţia de presă oficială ucraineană Ukrinform. Potrivit acestuia, forţele armate ucrainene şi-au întărit poziţiile şi deţin în continuare oraşul.

"Zonele rezidenţiale din Severodoneţk au fost complet eliberate", a afirmat Şoigu într-o conferinţă de presă, din care au fost transmise fragmente de televiziunea de stat rusă, adăugând că "preluarea controlului asupra zonelor industriale şi a localităţilor vecine continuă".

Potrivit ministrului rus al apărării, ale cărui apariţii sunt rare de la începutul ofensivei ruse în Ucraina, Moscova controlează de acum 97% din regiunea ucraineană Lugansk, din care face parte Severodoneţk.  "Oraşele Liman şi Sviatogorsk, precum şi alte 15 localităţi, au fost eliberate", a mai adăugat el. 

Dacă s-ar confirma, cucerirea celor două oraşe este de o importanţă majoră, căci deschide calea spre oraşul simbolic Sloviansk şi spre Kramatorsk, capitala regiunii Doneţk, aflată sub control ucrainean.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel