Portofel cu aproape 2.000 de euro, uitat pe bancheta din spate a unui taxi din Focșani. Ce a făcut șoferul cu banii

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Sondaj: Doar un procent de 27,7% dintre români au beneficiat de creşteri salariale
Sondaj: Doar un procent de 27,7% dintre români au beneficiat de creşteri salariale

Un șofer de taxi din Focșani a găsit un portofel cu aproape 2.000 de euro pe bancheta din spate a mașinii sale și a mers cu el direct la Poliție.

 

 

Polițiștii au reușit să îl găsească relativ ușor pe proprietar. Costel, un șofer de taxi în vârstă de 65 de ani, s-a prezentat vineri dimineață la sediul Poliției Municipiului Focșani, pentru a preda un portofel pe care l-a găsit în autoturismul său. Portofelul conținea mai multe carduri care aparțin unei femei, dar și suma de 1.850 de euro, după cum informează Adevărul.

„Poliţiştii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Focşani au identificat proprietara, căreia i-a fost returnat portofelul. În calitate de cetăţeni cinstiţi, atunci când găsiţi un bun, ţineţi cont de prevederile Codului Penal, care, la art.243 stabileşte: (1) Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează  şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparţine”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului Vrancea.

„Felicitări, domnule Costel! Cinstea cântărește mai mult decât banul” au mai transmis poliţiştii vrânceni taximetristului care a dat dovadă de spirit civic. Poliţiştii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Focşani au identificat proprietara, căreia i-a fost returnat portofelul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel