Ponta, despre Dragnea: “Este omul unui grup de INTERESE Israel-Ungaria! RUSIA îl finanţează ca să…”

Oana Stanciulescu |
Data publicării:

Războiul dintre Liviu Dragnea și Victor Ponta atinge accente grave.

Fostul prim ministru, Victor Ponta, aduce acuzații extrem de grave la adresa lui Liviu Dragnea. După aceste acuzații, președintele PSD este obligat să vină urgent cu explicații.

Ponta susţine, nici mai mult nici mai puțin, decât faptul că afacerea cu gazul din Marea Neagră ar fi un plan bine pus la punct, spre beneficiul personal al lui Dragnea și în detrimentul României. ”Fluxul este aşa: Israel-Budapesta-Moscova, cu centrul la Liviu Dragnea”, susține Ponta pentru stiripesurse.ro.

”Banii aceia îl susţin pe el, ca el să le dea mai departe, să le dea lucruri importante, nu doar gazul. În momentul în care o să se facă Fondul Suveran, Hidroelectrica, Aeroportul Bucureşti, Transgaz, toate vor trece în mâini private, şi nu în mâini româneşti. Veţi vedea fonduri de investiţii Israel-Ungaria-Rusia. Or, asta numai Liviu Dragnea poate să o facă, că nimeni altcineva. Nu poate să o facă nici Iohannis, nici Ponta”, a declarat fostul premier.

Ponta introduce pe axa Budapesta-Israel și Moscova, fără să dea însă amănunte.

"Dragnea acum e prins de o maşinărie, de un grup de interese şi din România şi din afară, în special Israel, Ungaria. E prins de un grup de oameni care vor să facă bani mulţi în România. E omul lor, l-au prins total, care îi plătesc vizitele în America, care îi aduc consultanţii, care îi aduc chestia cu Fondul Suveran care trebuie să ne ia tot, care l-au convins pe Dragnea o chestie incredibilă - să semnezi deja că tot gazul din Marea Neagră îl dă la două firme ungureşti care de fapt sunt Israel-Budapesta şi or fi probabil şi Moscova", susține Ponta.

Foto- facebook Liviu N Dragnea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel