Pompierii români din Grecia, în mijlocului unui scandal uriaș generat de un fake news

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Pompierii români din Grecia, în mijlocului unui scandal uriaș generat de un fake news
Pompierii români din Grecia, în mijlocului unui scandal uriaș generat de un fake news

Pompierii români din Grecia au fost parte a unui fake news răspândit de o publicație elenă, care a fost mai apoi distribuit pe rețelele sociale. Potrivit publicației militaire.gr, șefului operațiunii, colonelul Florin Pop, ar fi afirmat că „focul putea fi stins într-o zi, dar parcă cineva nu a vrut”. După apariția acestei știri, colonelul i-a trimis o scrisoare deschisă ministrului adjunct și secretarului general pentru Protecția Civilă, Nikos Hardalias și, respectiv, Vassilis Papageorgiou, în care dezminte ca ar fi spus asa ceva.

Colonelul Florin Pop și-a exprimat regretul pentru mesajele eronate publicate de militaire.gr, pe 10 august, subliniind că totul este o „minciună uriașă” care afectează buna cooperare și eforturile comune în lichidarea incendiilor, relatează Digi24. Acesta precizează că în timpul interviurilor pe care le-a acordat a fost însoțit de cel puțin doi ofițeri operaționali care pot confirma că ceea ce a fost scris în presa greacă nu este adevărat.

„Eu și colegii mei nu am spus că focurile care s-au dezvoltat în locurile în care operam sub instrucțiunile liderului grec ar putea fi stinse într-o singură zi”, spune acesta în scrisoarea deschisă trimisă oficialilor eleni.

 

„Suntem aici pentru a sprijini autoritățile grecești și pompierii greci în aceste momente grele”

 

Un alt mit pe care pompierul român îl infirmă în scrisoarea adresată lui Nikos Hardalias, privește postările de pe Facebook care au fost răspândite și care susțineau că incendiul ar fi putut fi stins cu foc. 

„Folosim metode similare cu Grecia la stingerea incendiilor și în România, iar metoda„ foc cu foc ”este utilizată în țara noastră doar ca ultimă soluție și în aproape toate cazurile nu este recomandată”, precizează colonelul Florin Pop.

„Suntem aici pentru a sprijini autoritățile grecești și pompierii greci în aceste momente grele cu care se confruntă. Mecanismul de protecție civilă al UE se referă la solidaritate și la sprijinirea țărilor afectate în perioade dificile. (...) Misiunea noastră este de a suprima și stinge incendiile forestiere, neavând competență în ceea ce privește prevenirea incendiilor”, a mai scris acesta.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel