Poliţiştii vor acţiona în perioada Floriilor şi în zonele destinate grătarelor. Grupuri de peste 6 persoane, interzise

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: Facebook @Ministerul Afacerilor Interne România
Sursa foto: Facebook @Ministerul Afacerilor Interne România

Poliţiştii va acţiona, în perioada premergătoare şi în perioada sărbătorilor de Florii, în zonele lăcaşurilor de cult şi a cimitirelor, dar şi în zonele de agrement precum Pădurea Băneasa, zona Lacului Morii şi zona Lacului Văcăreşti, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Ciprian Romănescu.

„Poliţia Capitalei, în perioada premergătoare şi în perioada sărbătorilor de Florii, va acţiona cu efective sporite în principalele zone aglomerate tocmai pentru a descuraja faptele de natură penală şi contravenţională. Poliţia Capitalei va acţiona în zonele aglomerate cum ar fi: centre comerciale, pieţe şi, pe lângă verificările privind respectarea legislaţiei privind prevenirea şi combaterea COVID-19, verificări vor fi efectuate şi pentru modul în care sunt transportate, depozitate şi comercializate produsele alimentare, în special produsele din peşte şi din carne de peşte, produse foarte căutate în această perioadă”, a declarat Ciprian Romănescu, la Poliţia Capitalei.

El a adăugat că Poliţia Capitalei va acţiona cu efective în zonele lăcaşurilor de cult şi a cimitirelor, dar şi în zonele de agrement, cum ar fi zonele destinate efectuării picnicurilor sau grătarelor - Pădurea Băneasa, zona Lacului Morii, zona Lacului Văcăreşti.

„Poliţiştii vor fi prezenţi în astfel de locaţii. Scopul nostru nu este să amendăm, ci să prevenim răspândirea virusului”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

Romănescu a amintit că nu este permisă formarea grupurilor mai mari de şase persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, iar nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amendă de la 500 la 2.500 de lei.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel