Pistolarul uituc: Un bucureștean și-a uitat arma și gloanțele în cabina de probă la mall. A fost arestat imediat

Liviu Ludovic |
Data publicării:

O geantă în care se afla un pistol și un încărcător cu 8 cartușe a fost găsită de angajatul unui centru comercial din Capitală într-o cabină de probă. Polițiștii l-au găsit pe proprietar, care a fost arestat preventiv pentru deținerea unei arme letale.  

Potrivit Poliției Capitalei, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a fost sesizat marți prin apel la 112 de către un angajat din cadrul unui complex comercial cu privire la faptul că intr-o cabină de probă a fost găsită o geantă în care se afla un pistol.

Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că arma este de tip letal, un pistol cu glonț, iar în aceeași geantă se afla și un încărcător cu 8 cartușe.

Polițiștii au început investigațiile în vederea identificării persoanei care a pierdut sau abandonat geanta.

Astfel, a fost identificat și condus la audieri un bărbat de 36 de ani, acesta negând inițial că pistolul îi aparține. Bărbatul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Cercetările în acest caz sunt continuate de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel