Peste 85.500 de români au ieșit, ieri din țară. Frontieră cu Ungaria, cea mai aglomerată

Nicoleta Baciu / 12 sep 2021, 14:29 Salveaza PDF Comentarii

În data 11.09.2021, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 168.000 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 41.000 mijloace de transport (dintre care 11.500 automarfare), transmie Poliția de Frontieră.

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 82.500 persoane cu 20.200 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 85.500 persoane cu 20.800 mijloace de transport. Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 52.500 de persoane şi 20.800 de mijloace de transport (4.900 automarfare), din care pe sensul de ieșire în ţară au fost aproximativ 31.500 de persoane cu 10.800 mijloace de transport.

Poliția de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

 

Amenz de peste 13.000 de lei

 

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă - punctele de trecere şi  “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat: 58 fapte ilegale (20 infracţiuni şi 38 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituții, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în țară), care depășeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 104.000 lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 13.000 lei. Nu s-a permis intrarea în ţară pentru un număr de 24 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea din țară pentru un număr de 15 cetăţeni români din diferite motive legale.

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy