Aproximativ 38.600 de persoane au trecut granița în ultimele 24 de ore

StiriDiaspora Team / 23 mar 2020, 11:33 Salveaza PDF Comentarii

Peste 38.600 de persoane, români și străini, au trecut frontiera în ultimele 24 de ore.

Peste 38.600 persoane, cetăţeni români şi străini, au tranzitat punctele de trecere al frontierei în ultimele 24 de ore, dintre care aproximativ 25.600 pe sensul de intrare şi 13.000 pe cel de ieşire din ţară, informează Poliţia de Frontieră.

De asemenea, pe la graniţe au trecut peste 15.600 de mijloace de transport - aproximativ 9.200 pe sensul de intrare şi 6.400 au ieşit din ţară.

"În punctele de trecere şi 'frontiera verde', poliţiştii de frontieră au constatat 22 de fapte ilegale (şapte infracţiuni şi 15 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini; au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate ce urmau a fi introduse ilegal în ţară, care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 195.400 lei", informează Biroul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).

 

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 7.300 lei

 

Nu s-a permis intrarea în ţară a doi cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a patru cetăţeni români din diferite motive legale.

"Reamintim că informaţii privind timpul de aşteptare la controlul de frontieră în punctele de trecere se găsesc pe aplicaţia 'Trafic on-line', care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/. Această aplicaţie on-line prezintă o valoare medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere ale frontierei pentru anumite intervale de timp", precizează IGPF, potrivit Agerpres.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.22
YesMy