Peste 13000 de moldoveni au adresele în doar patru locuințe din Galați

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Peste 13.000 de persoane cu drept de vot locuiesc la doar patru adrese din orașul Galați. Este vorba despre cetățeni din Republica Moldova care au și cetățenie română și care pot vota duminică, la alegerile locale din România.

Conform datelor oficiale, la patru adrese din orașul Galați, deținute de trei gălățeni, locuiesc peste 13.000 de persoane cu dublă cetățenie. Sunt cetățeni din Republica Moldova care au nevoie de un domiciliu în România pentru a obține documente de identitate românești și pentru a călători în Uniunea Europeană.

Cele mai multe persoane sunt la două adrese deținute de același gălățean. Acolo se află peste 8.000 de persoane care, teoretic, ar putea vota la alegerile locale de duminică. În ultimii ani, o singură persoană care apare cu domiciliul la una dintre adresele menționate a votat în Galați. În oraș mai există și alte adrese cu situații asemănătoare.

„Este un bărbat din Galați, care, la două adrese unde deține proprietăți, are luate în spațiu 8.531 persoane cu dublă cetăţenie, română și moldovenească. El este pe primul loc. Pe locul 2, este un gălățean care găzduiește cu forme legale 2.719 persoane cu dublă cetățenie. Pe locul 3 se situează un gălățean cu 1.816 persoane luate în spațiu. În total, în Galați sunt înregistrați peste 17.500 cetățeni moldoveni, care au și cetățenie română și, implicit, drept de vot la alegerile de duminică”, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul SPCLEP Galați, Silviu Bacalum.

Adresele la care locuiesc mii de persoane sunt arondate unor secții de votare. Acolo se prezintă foarte puține votanți indiferent de tipul alegerilor: locale, parlamentare, europarlamenare sau prezidențiale, relatează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel