Percheziții într-un dosar privind obţinerea unor certificate false de vaccinare anti-COVID. 40 de români, duși la audieri

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova efectuează, joi, mai multe percheziţii în judeţ într-un dosar privind obţinerea unor certificate false de vaccinare anti-COVID, au declarat surse judiciare.

Potrivit acestora, descinderile au loc atât în localităţi din zona rurală, cât şi în unele oraşe, activitatea infracţională documentată de anchetatori derulându-se începând cu luna iunie a acestui an.

În urma percheziţiilor vor fi aduse la audieri aproximativ 40 de persoane, au precizat sursele menţionate. 

 

Poliţiştii au descoperit un nou tip de înşelăciune

 

La începutul lunii octombrie, poliţiştii au descoperit un nou tip de înşelăciune, căreia îi cad victime persoanele dornice de a obţine certificate verzi de vaccinare anti COVID-19 false, fără a efectua vaccinul.

„Din cercetări a reieşit că persoane necunoscute creează pe aplicaţiile de comunicare grupuri cu denumiri sugestive, ce conţin cuvinte precum vaccin, COVID, certificat, vaccine passports, vaccine cards, etc. şi postează anunţuri de vânzare de certificate COVID-19”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Amatorii de astfel de documente falsificate intră în discuţii cu ofertantul prin conversaţii scrise, private şi transmit datele de identificare pentru completarea aşa-zisului certificat, fiindu-le solicitată plata unor sume de bani, de aproximativ 100 de euro, pentru eliberarea unui certificat de vaccinare cu doză unică.

Potrivit sursei citate, plata este solicitată în echivalent bitcoin, prin intermediul automatelor de plată sau în euro, prin aplicaţia PayPal, fiind oferite instrucţiuni precise de plată şi codul QR al portofelului electronic sau, după caz, adresa de e-mail a beneficiarului.

„Pentru a-i convinge pe cumpărători să facă plata, autorul transmite fotografii ale certificatului solicitat, precum şi ale AWB-ului generat electronic de firma de curierat, afirmând că, dacă nu se face plata în scurt timp (30 de minute sau o oră), se renunţă la tranzacţie”, arată IGPR.

După efectuarea plăţii, vânzătorul nu mai transmite nimic şi blochează conversaţiile cu solicitantul.

„Acest tip de înşelăciune este facilitat de anonimatul oferit de aplicaţiile securizate de comunicare şi de plată, precum şi de reticenţa persoanelor înşelate de a sesiza faptele, întrucât acestea sunt de natură penală”, precizează comunicatul.

Cercetările sunt continuate în vederea identificării persoanelor implicate şi stabilirii întregii activităţi infracţionale. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel