Patru persoane, printre care un copil de 11 ani, ascunşi în şasiul unui TIR. Încercau să intre ilegal în România

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Patru persoane, printre care un copil de 11 ani, ascunşi în şasiul unui TIR. Încercau să intre ilegal în România
Patru persoane, printre care un copil de 11 ani, ascunşi în şasiul unui TIR. Încercau să intre ilegal în România

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat - I.T.P.F. Giurgiu au depistat patru cetățeni străini, printre care si un minor de 11 ani, care au încercat să intre ilegal în România, ascunşi pe şasiul unor autocamioane.

În data de 06.07.2021, în intervalul orar 03.25 – 03.45,  în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră doi cetăţeni turci, în vârstă de 24, respectiv 40 de ani, care conduceau două ansambluri rutiere. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto, respectiv ardei, pe ruta Turcia – Cehia şi Turcia – Germania.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că mijloacele de transport şi şoferii prezintă risc pe linia migraţiei ilegale, motiv pentru care s-au trecut în linia a II a de control. La efectuarea controlului fizic al mijloacelor de transport, pe şasiul acestora, pe compartimentele de depozitare, au fost descoperiți doi bărbați, care nu posedau documente de identitate, unul dintre aceștia fiind minor. La cercetări a rezultat faptul că persoanele depistate, în vârstă de 11, respectiv 32 de ani, sunt de cetăţenie siriană, respectiv turcă. Cei doi străini au declarat polițiștilor faptul că s-au urcat pe șasiul mijloacelor de transport, într-o parcare din Sofia, fără a avea consimțământul șoferului. Aceştia intenţionau să ajungă în Germania.

Având în vedere cele constatate, polițiștii de frontieră au extins verificările, ocazie cu care, în jurul orelor 03.45, au fost descoperiți alți doi bărbați, fără documente de identitate, într-un canal colector din proximitatea PT.F. Calafat. Aceştia au declarat verbal că sunt cetăţeni sirieni, în vârstă de 18, respectiv 28 de ani şi, de asemenea, au ajuns în punctul de frontieră ascunşi pe şasiul unui autocamion. Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, acestea au fost preluate de Poliţia de Frontiera Bulgară, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel