Patru persoane, printre care doi copii de 3 și 6 ani, rănite într-un accident pe DN 24. Mașina în care se aflau a căzut într-un șanț

Cristina Iacob |
Data publicării:
O româncă s-a stins din viață la scurt timp după ce s-a întors din Germania pentru a petrece vacanța cu familia / Sursa: freepik.com
O româncă s-a stins din viață la scurt timp după ce s-a întors din Germania pentru a petrece vacanța cu familia / Sursa: freepik.com

Patru persoane, printre care doi copii în vârstă de 3, respectiv 6 ani, au fost rănite într-un accident rutier grav.

Patru persoane, printre care doi copii în vârstă de 3, respectiv 6 ani, au fost rănite într-un accident rutier grav care a avut loc joi pe DN 24, au confirmat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU).

La locul producerii evenimentului au intervenit o autospecială de stingere echipată cu modul pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD tip B2, o autospecială de Terapie Intensivă Mobilă şi o salvare aparţinând Serviciului de Ambulanţă.

Șoferul era blocat în interiorul mașinii

 

În momentul sosirii echipajelor de intervenție, un autoturism a fost găsit căzut într-un șanț și sprijinit de un zid de protecție, cu conducătorul său, un bărbat în vârstă de 32 de ani, blocat în interior. Celelalte persoane, inclusiv cei doi copii, au fost evacuate de către ceilalți participanți la trafic. Copiii au acuzat dureri în zona coloanei vertebrale și la membrele superioare.

"În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau patru persoane, între care doi copii minori. La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsit un autoturism căzut într-un şanţ pentru evacuarea apelor meteorice şi sprijinit de un zid de protecţie. Conducătorul autoturismului, un bărbat de 32 de ani, a fost găsit blocat în autovehicul, celelalte persoane fiind evacuate cu ajutorul celorlalţi participanţi la trafic. Cei doi copii acuzau dureri în zona coloanei vertebrale, respectiv la membrele superioare. Victimele au primit primul ajutor calificat în ambulanţele SMURD, ulterior fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Autoritățile rutiere au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul. Un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă a fost deschis în acest caz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel