Patriarhul Daniel, mesaj pentru migranţii români: Să ne luminăm viaţa prin rugăciune şi prin fapte bune

Nicoleta Baciu / 12 aug 2020, 15:16 Salveaza PDF Comentarii
patriarhul_daniel
patriarhul_daniel

Patriarhul Daniel îndeamnă, într-un mesaj adresat cu prilejul Duminicii migranţilor români, marcată anul acesta pe 16 august, la transformarea acestei perioade de criză medicală într-una de întărire în credinţă prin rugăciune şi de sporire a dragostei faţă de semeni prin fapte bune.

"Traversăm o perioadă extrem de dificilă privind sănătatea şi valoarea vieţii, în care o mulţime de oameni sunt încercaţi de noua epidemie, care s-a extins la nivel global, perioadă în care este mare nevoie de rugăciune şi de ajutorare frăţească, de apropiere de Dumnezeu şi de solidaritate practică. Această perioadă ne arată cât de fragilă este viaţa omului pe pământ şi, prin urmare, cât de mare nevoie este de a păstra permanent legătura cu Dumnezeu, Izvorul vieţii pământeşti şi al vieţii veşnice cereşti. De aceea, este necesar să transformăm această perioadă de criză medicală într-o perioadă de întărire în credinţă prin rugăciune şi de sporire a dragostei noastre faţă de semeni prin fapte bune. Să ne luminăm viaţa prin rugăciune, prin citirea scrierilor sfinte, prin spovedanie şi prin împărtăşire mai deasă, dar şi prin toată fapta cea bună, de ajutorare a bolnavilor, bătrânilor şi săracilor", afirmă Patriarhul Daniel, potrivit basilica.ro.

Întâistătătorul BOR accentuează că, în contextul multiplelor provocări de ordin pastoral, Biserica are responsabilitatea de a identifica şi de a aplica soluţiile care pot ajuta familia creştină în general. "Familia creştină a ocupat întotdeauna un loc central în învăţătura noastră ortodoxă, reprezentând cadrul intim cel mai de preţ pentru cultivarea iubirii conjugale, părinteşti, filiale şi frăţeşti. (...) Creşterea spirituală a copiilor şi tinerilor, prin cultivarea simultană a libertăţii şi a responsabilităţii, este esenţială în societatea umană. Sfânta Evanghelie şi Tradiţia Bisericii subliniază importanţa legăturii dintre viaţa spirituală şi activitatea socială a omului, dintre rugăciune şi acţiune, dintre evlavie şi dărnicie, dintre Liturghie şi Filantropie", spune patriarhul.

 

Duminicii migranţilor români, celebrată în prima duminică după Adormirea Maicii Domnului



PF Daniel aminteşte că "astăzi, Biserica Ortodoxă Română contribuie în mod sistematic şi substanţial la alinarea suferinţelor oamenilor, atât prin lucrarea liturgică, duhovnicească şi pastorală, cât şi prin lucrarea de asistenţă socială şi filantropică". 
"Numeroase categorii de persoane defavorizate şi oameni bolnavi, copii proveniţi din familii sărace şi fără posibilităţi de întreţinere sau cu părinţii aflaţi la muncă în alte ţări, bătrâni singuri abandonaţi de familiile lor, femei victime ale traficului de persoane sau victime ale violenţei familiale, persoane cu dizabilităţi, consumatori de droguri sau alte tipuri de dependenţe, şomeri, săraci şi alte persoane, sunt sprijinite prin intermediul multor programe şi proiecte sociale desfăşurate la nivelul Patriarhiei Române. La acestea se adaugă atât asistenţa religioasă desfăşurată prin preoţii de caritate în unităţile militare, penitenciare, spitale şi aşezăminte sociale, cât şi activitatea social-filantropică a voluntarilor din parohii", mai spune Patriarhul.

Cu prilejul Duminicii migranţilor români, Patriarhul Daniel îi felicită "pe toţi ierarhii şi slujitorii Sfintelor Altare ortodoxe româneşti din străinătate pentru lucrarea lor pastorală şi misionară, de păstrare şi cultivare a credinţei creştine ortodoxe, a spiritualităţii şi identităţii româneşti, ca predicatori ai filantropiei în comunitate şi părinţi milostivi ai celor aflaţi în nevoie". Duminica migranţilor români este celebrată în Patriarhia Română, începând cu anul 2009, în prima duminică după Adormirea Maicii Domnului. 

[citeste si]

 

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI


Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.24
YesMy