Pastorul român care și-a violat cele 4 fiice, condamnat. Și-a chinuit copiii timp de 7 ani

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Pastorul neoprotestant din Suceava care și-a violat cele 4 fiice și și-a bătut și exploatat prin muncă cel puțin 5 din cei 8 copii ai săi a fost condamnat în primă instanță la 21 de ani și 4 luni de închisoare.

Pastorul neoprotestant Constantin Pandelea, pastor la Biserica Penticostală „Betel” din comuna Dolheşti, a fost condamnat de Judecătoria Fălticeni pentru zece infracțiuni, de la viol în formă continuată, față de una dintre fete, la agresiune sexuală, față de alte fete minore, plus mai multe infracțiuni de rele tratamente aplicate minorului, scrie Monitorul de Suceava.

Cea mai mare pedeapsă, de 8 ani de închisoare, i-a fost aplicată pentru viol în formă continuată. Restul pedepselor sunt de 5 ani de închisoare (agresiune sexuală) și 4 ani de închisoare (rele tratamente aplicate minorului).

Conform Codului Penal, s-a aplicat pedeapsa cea mai mare, plus o treime din celelalte, rezultând pedeapsa de 21 de ani și 4 luni de închisoare. Este o pedeapsă fără precedent în județul Suceava în privința infracțiunilor la viața sexuală.

Sentința Judecătoriei Fălticeni nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

 

Și-a chinuit copiii timp de 7 ani

 

Pastorul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, în august 2020, după ce fiica cea mare, atunci în vârstă de 19 ani, a depus o plângere împotriva tatălui ei pentru violențe și agresiune sexuală.

A reieșit nu doar că fata spunea adevărul, ci că surorile ei mai mici, care au între 9 și 16 ani, erau agresate constant.

”În perioada 2014 – iulie 2020 a exercitat în mod repetat acte de violenţă fizică şi verbală asupra a cinci dintre copiii săi minori, patru de sex feminin şi unul de sex masculin, cărora le aplica lovituri cu corpuri contondente, îi supunea la pedepse şi activităţi grele de gospodărie. În contextul stării de teroare pe care a creat-o în familie, prin constrângere fizică constând în acţiuni de lovire şi ameninţări cu acte de violenţă, a întreţinut în mod repetat raporturi sexuale cu una din fiicele sale minore, precum şi acte de natură sexuală cu acesta şi cu celelalte trei fiice”, a declarat prim-procurorul Mariana Crina Grețcan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel