EXCLUSIV  Părintele Negoiță: „Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu merită să fie personalitățile anului 2023: au reușit ca, din donații, să facă un spital“

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:
Preotul Paul Iulius Negoiță
Preotul Paul Iulius Negoiță

Preotul Paul Iulius Negoiță, unul dintre cei mai iubiți duhovnici români, a spus cine merită, în viziunea sa, titlul de „omul anului“ la nivel național. Părintele a menționat două femei care ar merita această titulatură.

Părintele Paul Iulius Negoiță, cel mai apreciat preot din comunitatea buzoiană, a afirmat, în exclusivitate pentru ȘtiriDiaspora, că, în viziunea sa, titlul de „omul anului“în România merită să ajungă la două femei. Este vorba despre Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, fondatoarele organizației Dăruiește Viață, care în luna noiembrie au inaugurat, în București, Spitalul pentru copii bolnavi de cancer construit doar din donații private. 

Părintele Negoiță: Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu merită să fie personalitățile anului 2023

 

La nivel național vorbim nu doar de două doamne care merită să urce pe acest podium simbolic, ci de două eroine. Este vorba despre Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, fondatoarele organizației Dăruiește Viață. Sunt minunate aceste două doamne, care, după cum se știe, au reușit ca, din donații, să facă un spital. Dincolo de reușita aceasta care este fantastică, având în vedere starea infrastructurii spitalicești de stat din România, Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu au demonstrat că românii sunt generoși, se mobilizează, dar au nevoie de oameni dăruiți unui scop nobil, care cred în ceea ce fac, de oameni corecți și transparenți. Celor două doamne li s-au alăturat multe personalități, dar și români simpli pentru că au văzut viziunea clară despre ceea ce vor să facă, pentru că le-au simțit ca fiind cinstite în demersul lor“, este de părere preotul Paul Negoiță.

Părintele spune însă că și românii au dovedit că „sunt mult mai generoși decât ne putem imagina“, cu condiția ca banul lor să fie manageriat transparent. 

Realizarea lor este cu atât mai valoroasă cu cât sistemul sanitar de stat actual se confruntă cu lipsuri din ce în ce mai mari. Doar cu medicul nu vii încă de acasă, deși fiecare român plătește asigurările pentru sănătate din aproape tot ceea ce câștigă. La nivel guvernamental nu se întâmplă nimic favorabil în spitale. Se moare din cauza infecțiilor intra spitalicești. Se moare pe holuri, de nepăsare. Spitalele apar doar în campaniile electorale, iar sistemul este profund corupt la nivelul conducerilor, la vârf și în județe.

Preotul Paul Negoiță: „Reușita lor este fantastică; au demonstrat că românii sunt mult mai generoși decât ne putem imagina“

 

Ei bine, în acest dezastru generalizat, bazat pe o infrastructură construită în vremea lui Ceaușescu, cele două doamne au demonstrat că se poate, că oamenii dau și de bună voie, nu prin mijloace de coerciție, așa cum se întâmplă la colectarea la bugetul de stat, dacă simt că nu sunt furați, nu sunt mințiți, dacă văd că banii lor sunt cheltuiți corect iar obiectivul propus este atins. Românii sunt mult mai generoși decât ne putem imagina, însă nu vor să fie furați, apreciază duhovnicul buzoian.

În accepțiunea sa, fenomenul creat de ele în România - într-o societate în care sistemul sanitar de stat se confruntă cu mari deficiențe - a adus o schimbare semnificativă. 

Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu merită să fie personalitățile anului 2023, iar noi românii trebuie să le mulțumim pentru munca lor, pentru cinstea lor, pentru curajul de a crede că pot duce la bun sfârșit un asemenea proiect. Au învins prejudecăți, au câștigat lupta cu instituțiile statului care le-au fost potrivnice și au dat societății românești un exemplu unic“, conchide preotul Paul Iulius Negoiță.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel