Papa Francisc compară pandemia COVID-19 cu o "doamnă care ne face mult rău"

Andreea Cosma |
Data publicării:
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Papa Francisc a descris miercuri pandemia de COVID-19 drept o ''doamnă care ne face mult rău'', adăugând că ''trebuie să ţinem cont'' de măsurile de precauţie, însă nici suveranul pontif, nici consilierii săi apropiaţi nu au fost văzuţi purtând măşti la audienţa generală, relatează Reuters.

La începutul audienţei care s-a desfăşurat în interior, papa Francisc şi-a cerut scuze publicului pentru că nu va coborî de pe scena de marmură.

"Voi sta aici sus. Mi-ar plăcea foarte mult să cobor şi să vă salut pe fiecare dintre voi, însă trebuie să păstrăm distanţa", a declarat el în faţa publicului format din câteva sute de persoane, aproape toate purtând măşti.

"În cazul în care cobor, oamenii vor forma imediat grupuri... iar acest lucru este împotriva precauţiilor de care trebuie să ţinem cont în faţa acestei doamne pe nume COVID, care ne face mult rău", a mai spus el.

 

Pandemia de COVID-19, o "doamnă care ne face mult rău"

 

Papa Francisc, majoritatea consilierilor şi a traducătorilor de pe scenă nu au purtat însă măşti. Membrii Gărzii Elveţiene Pontificale şi fotografii oficiali de pe scenă au purtat măşti, însă episcopii şi preoţii care l-au întâmpinat pe papă şi-au scos măştile când s-au apropiat de el.

Treisprezece membri ai Gărzii Elveţiene şi un rezident al casei de oaspeţi unde locuieşte papa au fost recent testaţi pozitiv la COVID-19.

Papa, care a suferit o operaţie în tinereţe când i s-a îndepărtat o parte dintr-un plămân, a fost deseori criticat, în special pe reţelele sociale, pentru că nu a purtat mereu mască în public.

Marţi, într-o videoconferinţă cu jurnaliştii, părintele Augusto Zampini, membru al unei comisii a Vaticanului înfiinţată de papa pentru a-l consilia cu privire la efectele sociale ale crizei de coronavirus, a recunoscut inconsecvenţa papei Francisc. "Încercăm să-l convingem, suntem acolo aproape", a spus Zampini. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel